← România

HOTĂRÂRE nr. 284 din 31 martie 2010

HOTĂRÂRE nr. 284 din 31 martie 2010 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al Regiei Autonome Compania Română de Aviaţie "ROMAVIA" - R.A., aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 13 aprilie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 15 alin.

(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al Regiei Autonome Compania Română de Aviaţie "ROMAVIA" - R.A., aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în buget se aprobă de către Ministerul Apărării Naţionale. ... Articolul 2
(1)Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome Compania Română de Aviaţie "ROMAVIA" - R.A. reprezintă limită maximă care nu poate fi depăşită decât în cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. ...
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale, Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie "ROMAVIA" R.A. poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi. ... Articolul 3
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei. ...
(2)Contravenţia se constată de către organele de control financiar ale statului, împuternicite conform legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ...
(3)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: -------------- Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mihai Constantin Şeitan Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 31 martie
  1. Nr.
  2. Anexa MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Regia Autonomă Compania Română de Aviaţie "ROMAVIA" - R.A. Adresa: Bd. Dimitrie Cantemir nr. 1, Bucureşti C.I.F. 1590333 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI al Regiei Autonome Compania Română de Aviaţie "ROMAVIA" - R.A. pe anul 2010 - mii lei - -------- *) Preliminat 2009 = Realizările la 30.11.2009 + preliminat luna decembrie 2009; **) Repartizarea profitului se face cu respectarea prevederilor OG nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.