METODOLOGIE din 20 aprilie 2006 privind medierea neînţelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurenţial Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 29 mai 2006 Capitolul I Scop. Domeniu de aplicare Articolul 1
(1)Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumită în continuare ANRGN, este abilitată să medieze neînţelegerile precontractuale în sectorul gazelor naturale, în conformitate cu prevederile art. 8 lit. r) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(2)Prezenta metodologie este elaborată în scopul realizării unei medieri operative, eficiente şi echidistante a neînţelegerilor apărute la încheierea contractelor comerciale din cadrul segmentului concurenţial al pieţei interne de gaze naturale. ... Articolul 2 În înţelesul prezentei metodologii, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
- a)segment concurenţial al pieţei interne de gaze naturale activităţile desfăşurate în baza contractelor perfectate între doi furnizori sau între un furnizor şi un consumator eligibil de gaze naturale, având ca obiect vânzarea-cumpărarea gazelor naturale; ...
- b)neînţelegere precontractuală în sectorul gazelor naturale segmentul concurenţial - divergenţa apărută în procesul de perfectare a contractelor comerciale prevăzute la lit. a); este asimilată neînţelegerii precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurenţial semnarea cu obiecţiuni sau divergenţe a contractelor comerciale prevăzute la lit. a), în conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Codul comercial. ... Capitolul II Procedura de mediere a neînţelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurenţial Secţiunea 1 Prevederi generale Articolul 3 Neînţelegerile apărute în procesul încheierii contractelor prevăzute la art. 2 lit.
- a)pot fi supuse medierii ANRGN, conform procedurii prevăzute în prezentul capitol. Articolul 4
(1)Medierea neînţelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurenţial constă în organizarea unor întâlniri de clarificare la sediul ANRGN, rezultatul acestora urmând a fi consemnat într-o minută semnată de reprezentanţii legali sau, după caz, convenţionali ai părţilor în cauză, precum şi de membrii Comitetului de mediere din cadrul ANRGN, respectiv de secretarul acestuia. ...
(2)Pe durata derulării procedurii de mediere în cadrul ANRGN nu poate fi desfăşurată nicio altă formă de mediere. ... Secţiunea a 2-a Medierea Articolul 5
(1)ANRGN declanşează procedura de mediere la data înregistrării cererii de mediere, prin care ambele părţi solicită medierea neînţelegerii precontractuale în cauză. ...
(2)Modelul cererii de mediere este prevăzut în anexă. ... Articolul 6
(1)La cererea de mediere vor fi anexate documente justificative pe care partea/părţile îşi întemeiază susţinerile şi care sunt de natură să clarifice punctul de vedere al fiecărei părţi. ...
(2)Documentele prevăzute la alin.
(1)vor fi prezentate în original sau, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, în două exemplare, unul pentru ANRGN şi unul pentru cealaltă parte. ...
(3)Documentele prevăzute la alin.
(1)pot fi: ...
- a)documente economico-financiare; ...
- b)corespondenţa comercială dintre părţi; ...
- c)alte documente cuprinzând date şi/sau informaţii tehnice ori de altă natură, necesare pentru medierea neînţelegerii precontractuale în cauză. ...
(4)Dacă cererea sau documentele anexate sunt redactate într-o limbă străină, acestea vor fi însoţite de traduceri autorizate. ... Articolul 7
(1)Preşedintele ANRGN numeşte prin decizie internă: ...
- a)Comitetul de mediere; ...
- b)secretarul Comitetului de mediere - persoana responsabilă cu asigurarea secretariatului Comitetului de mediere. ...
(2)Comitetul de mediere prevăzut la alin.
(1)lit. a) va fi alcătuit, în funcţie de gradul de complexitate al cauzei deduse spre mediere, din minimum 3 membri din cadrul ANRGN. ...
(3)ANRGN poate apela, după caz, la consultanţi, persoane fizice sau juridice de drept privat, care nu sunt în conflict de interese cu părţile în cauză. ... Articolul 8 Secretarul Comitetului de mediere, desemnat în condiţiile art. 7 alin.
(1)lit. b), are următoarele atribuţii:
- a)alcătuirea dosarului cauzei; acesta va cuprinde: cererea de mediere, documentele justificative pe care părţile îşi întemeiază susţinerile, precum şi dovezile de convocare/comunicare; ...
- b)pregătirea întâlnirii de clarificare şi convocarea părţilor; ...
- c)completarea dosarului, la solicitarea Comitetului de mediere; ...
- d)redactarea minutei. ... Articolul 9
(1)După consultarea membrilor Comitetului de mediere, secretarul acestuia va comunică părţilor data organizării întâlnirii de clarificare. ...
(2)Părţile vor fi convocate prin fax sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire; data organizării întâlnirii de clarificare va fi adusă la cunoştinţa părţilor cu minimum 3 zile lucrătoare înainte de acest moment. ...
(3)Comunicările se fac la sediile indicate de părţi în cererea de mediere. ... Articolul 10 Întâlnirea de clarificare are loc la sediul ANRGN, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data înregistrării cererii. Articolul 11
(1)La cererea membrilor Comitetului de mediere, secretarul acestuia va solicita părţii/părţilor completarea cererii sau a documentaţiei depuse şi, după caz, precizări scrise. ...
(2)Părţile sunt obligate ca în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării să transmită completările; în caz contrar, vor fi luate în considerare exclusiv documentele existente la dosar. ... Articolul 12
(1)Părţile vor participa la întâlnirea de clarificare prin reprezentanţii legali sau prin persoanele desemnate de acestea în baza unei procuri speciale. ...
(2)Pentru cetăţenii străini şi apatrizi se va apela la interpreţi; cheltuielile ocazionate de prezenţa interpreţilor sunt suportate de partea care a apelat la serviciile acestora. ...
(3)Dacă una sau ambele părţi, deşi convocate, nu se prezintă la întâlnirea de clarificare, ANRGN va transmite acestora punctul de vedere scris al autorităţii, respectiv va proceda la clasarea dosarului cauzei. ... Articolul 13
(1)Pe parcursul desfăşurării procedurii de mediere, partea/părţile pot solicita o singură dată Comitetului de mediere amânarea întâlnirii de clarificare programate, pentru motive întemeiate, care să justifice imposibilitatea părţii/părţilor în cauză de a se prezenta; în acest caz, notificarea trebuie să fie înregistrată la ANRGN cu minimum două zile lucrătoare înainte de data fixată pentru organizarea întâlnirii de clarificare. ...
(2)În situaţia prevăzută la alin.
(1)întâlnirea de clarificare va avea loc în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data fixată pentru dezbaterea iniţială, cu condiţia reconvocării părţilor în conformitate cu prevederile art. 9 alin.
(2). ... Articolul 14
(1)În cadrul întâlnirii de clarificare părţile îşi exprimă poziţia, argumentată cu probe pertinente, concludente şi utile. ...
(2)Lucrările întâlnirii de clarificare sunt consemnate de către secretarul Comitetului de mediere într-o minută. ...
(3)În funcţie de gradul de complexitate al neînţelegerii precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurenţial -, dedusă spre mediere, membrii Comitetului de mediere, de comun acord cu reprezentanţii părţilor, pot conveni asupra organizării, în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data semnării minutei, a unei noi întâlniri de clarificare. În cadrul acesteia pot fi prezentate documente justificative, altele decât cele prevăzute la art. 6, cu condiţia ca acestea să fie transmise ANRGN cu minimum 3 zile calendaristice înaintea datei stabilite pentru noua întâlnire de clarificare. ...
(4)În situaţia prevăzută la alin.
(3)părţile prezente vor lua cunoştinţă despre termenul fixat pentru noua întâlnire de clarificare. ... Articolul 15 Minuta cuprinde în mod obligatoriu:
- a)numele şi prenumele reprezentanţilor părţilor, precum şi ale membrilor Comitetului de mediere, inclusiv ale secretarului; ...
- b)data şi locul unde este încheiată; ...
- c)obiectul întâlnirii de clarificare; ...
- d)temeiul legal al convocării părţilor în cadrul întâlnirii de clarificare; ...
- e)poziţia iniţială a părţilor, precum şi probele pe care acestea şi-au întemeiat susţinerile, respectiv punctul de vedere final al fiecăreia dintre părţi; ...
- f)poziţia ANRGN, în conformitate cu legislaţia în vigoare; ...
- g)semnătura reprezentanţilor părţilor, a membrilor Comitetului de mediere, precum şi a secretarului acestuia. ... Articolul 16
(1)Minuta este redactată în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte, respectiv unul pentru ANRGN. ...
(2)Minuta va fi comunicată părţilor, în vederea semnării acesteia, în termen de 3 zile lucrătoare de la data organizării întâlnirii de clarificare. ... Articolul 17 Minuta are caracter declarativ şi constatator, neechivalând cu o hotărâre obligatorie pentru părţi. Articolul 18
(1)În situaţia în care în urma medierii părţile ajung la o înţelegere, acestea vor proceda la încheierea contractului în forma convenită. ...
(2)În cazul nesoluţionării amiabile a neînţelegerilor precontractuale în cauză, părţile pot demara procedura soluţionării litigiilor în materie comercială, conform prevederilor Codului de procedură civilă. ... Articolul 19
(1)Dosarul întocmit conform art. 8 lit.
- a)şi
- c)este confidenţial. ...
(2)Dosarul se păstrează la sediul ANRGN pentru o perioadă de 10 ani. ...
(3)Evidenţa dosarelor este ţinută de către secretarul Comitetului de mediere. ... Articolul 20 Membrii Comitetului de mediere, secretarul acestuia şi, după caz, consultanţii au obligaţia de a nu divulga documentele, datele şi informaţiile de care iau cunoştinţă în această calitate, fără a avea acordul prealabil al părţilor implicate. Capitolul III Dispoziţii finale Articolul 21
(1)Pe parcursul derulării procedurii de mediere a neînţelegerilor precontractuale în sectorul gazelor naturale - segmentul concurenţial, părţile pot conveni asupra stingerii neînţelegerii apărute la încheierea contractului. ...
(2)Înscrisul constatator prin care este consfinţită înţelegerea părţilor va fi comunicat ANRGN în termen de maximum o zi de la data semnării acestuia. ... Articolul 22 Anexa face parte integrantă din prezenta metodologie. Anexa ────── la metodologie ────────────── CERERE DE MEDIERE Către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale Subscrisele:
- ........................................................................................, (denumirea şi numele reprezentanţilor legali) .............................................................................................., (sediul) .............................................................................................., (telefon/fax) .............................................................................................., (cod unic de înregistrare) .............................................................................................., (atribut fiscal) .............................................................................................., (numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului) prin reprezentantul legal/convenţional ......................................., şi
- ........................................................................................, (denumirea şi numele reprezentanţilor legali) ............................................................................................... (sediul) ............................................................................................... (telefon/fax) .............................................................................................., (cod unic de înregistrare/număr de înregistrare la ..........) .............................................................................................., (atribut fiscal) .............................................................................................., (numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului) prin reprezentantul legal/convenţional ...................................................., solicităm prin prezenta cerere medierea neînţelegerii apărute în cadrul negocierilor desfăşurate pentru încheierea contractului .................................................... (Urmează expunerea pe scurt a obiectului neînţelegerii: [] indicarea precontractului [] indicarea clauzelor divergente). .............................. (data) .................................... ................................. (semnătura părţii 1) (semnătura părţii a 2-a) ___________