← România

MEMORANDUM DE COLABORARE din 20 octombrie 2005

MEMORANDUM DE COLABORARE din 20 octombrie 2005 între Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Ministerul Economiei şi Transporturilor din Republica Ungară Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 11 mai 2006 Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România şi Ministerul Economiei şi Transporturilor din Republica Ungară, denumite în continuare părţi, în scopul promovării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, în cadrul politicilor economice stabilite de Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare, în contextul priorităţilor stabilite de Agenda Lisabona pentru afirmarea potenţialului companiilor europene, al creşterii productivităţii şi a randamentului economic al acestora într-o economie globalizată bazată pe cunoaştere, pentru promovarea tehnologiilor moderne, a managementului calităţii şi dezvoltării resurselor umane care să conducă la creşterea competitivităţii întreprinderilor la nivel naţional şi internaţional, în vederea adaptării societăţii la profundele transformări din economie şi la exigenţele pieţei europene, au convenit următoarele: 1. Obiective Părţile vor promova în comun următoarele obiective, cu respectarea legislaţiei în vigoare în statul fiecăreia dintre părţi: 1.1. Obiective generale Stimularea antreprenoriatului şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, publice şi private. Promovarea iniţiativelor de cooperare dintre întreprinderile mici şi mijlocii din cele două ţări, în scopul facilitării integrării pieţelor, cu respectarea criteriilor de eficienţă economică, financiară, socială şi de protecţia mediului. 1.2. Obiective specifice:

  1. a)stimularea cooperării dintre întreprinderi şi organizaţii patronale/profesionale în scopul dezvoltării şi consolidării relaţiilor economice durabile; ...
  2. b)specializarea şi pregătirea resurselor umane din organizaţii publice şi private implicate în dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii; ...
  3. c)elaborarea, realizarea şi evaluarea în comun de programe care vizează dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi a serviciilor dedicate: incubatoare şi centre de afaceri, parcuri industriale, cu accent pe localizarea acestora în regiunile transfrontaliere; ...
  4. d)promovarea cooperării întreprinderilor mici şi mijlocii în domeniul inovării şi al transferului tehnologic prin cooptarea în parteneriate a universităţilor şi institutelor de cercetare; ...
  5. e)dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii din spaţiul rural prin conservarea tradiţiilor în domeniul artizanatului, meşteşugurilor şi turismului în regiunile transfrontaliere; ...
  6. f)creşterea veniturilor întreprinderilor mici şi mijlocii prin facilitarea accesului acestora la pieţele regionale şi internaţionale; ...
  7. g)promovarea şi facilitarea oportunităţilor de afaceri prin crearea de baze de date electronice, cu conţinut de informaţie adecvat structurat; ...
  8. h)stimularea orientării întreprinderilor mici şi mijlocii spre comerţ şi cooperare internaţională, prin punerea la dispoziţie acestora a informaţiilor de interes, facilitarea de contacte, participări în delegaţii comerciale, la târguri internaţionale; ...
  9. i)organizarea, promovarea şi realizarea în comun de manifestări cu caracter bilateral şi internaţional în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii. ... 2. Formele de colaborare În scopul atingerii obiectivelor prezentului memorandum, colaborarea se va realiza sub următoarele forme, cu respectarea legislaţiei în vigoare în statul fiecăreia dintre părţi:
  10. a)sprijin reciproc în elaborarea şi implementarea programelor de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii; ...
  11. b)sprijin reciproc în pregătirea resurselor umane; ...
  12. c)participarea în comun la pregătirea şi elaborarea studiilor şi analizelor de interes reciproc; ...
  13. d)participarea în comun la evenimente cu caracter naţional şi internaţional; ...
  14. e)cele două părţi vor facilita o legătură permanentă între întreprinderile mici şi mijlocii din România şi, respectiv, din Republica Ungară, pentru ca acestea să poată avea acces pe pieţele celor două state sau din state terţe, precum şi la tehnologii de vârf dezvoltate în statele partenere. ... 3. Procedeele de colaborare şi execuţie 3.1. Activităţile care se vor realiza în cadrul prezentului memorandum de colaborare vor fi programate de comun acord, stabilindu-se obiectivele, responsabilităţile şi resursele necesare. 3.2. Derularea prezentului memorandum de colaborare va fi coordonată de persoane desemnate de cele două părţi, având ca sarcini supravegherea derulării activităţilor în execuţie din cadrul programelor anuale, precum şi responsabilitatea de a acţiona ca factori de legătură cu autorităţile din statele lor. 3.3. Părţile convin să accepte sprijin din partea terţilor, persoane fizice sau juridice din statele lor, din state terţe sau companii multinaţionale, dacă acesta corespunde scopurilor şi obiectivelor prezentului memorandum de colaborare. 3.4. În scopul realizării prevederilor prezentului memorandum de colaborare, părţile vor defini - în conformitate cu legislaţia şi cu propriile reguli de procedură din statul fiecărei părţi - priorităţile şi instrumentele disponibile pentru acestea. 4. Recunoaşterea reciprocă Părţile vor recunoaşte reciproc contribuţiile celeilalte părţi în realizarea prevederilor prezentului memorandum de colaborare, în special cele referitoare la cursuri, elaborări de materiale şi generare de activităţi în întreprinderile mici şi mijlocii, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. 5. Alte acţiuni În baza prezentului memorandum de colaborare, pot fi realizate în domeniile mai sus enumerate acţiuni conexe sub formă de contracte distincte sau orice alte forme de colaborare reciproc avantajoase. 6. Intrarea în vigoare, valabilitatea şi modificarea memorandumului de colaborare 6.1. Prezentul memorandum de colaborare va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care se realizează informarea reciprocă cu privire la îndeplinirea procedurilor interne prevăzute de normele legale ale statelor lor. 6.2. Prezentul memorandum de colaborare se încheie pe o perioadă de 3 ani. Prezentul memorandum de colaborare va fi prelungit automat pentru o nouă perioadă de 3 ani, dacă nici una dintre părţi nu notifică în scris celeilalte părţi, cu cel puţin 6 luni în prealabil, intenţia sa de a-l denunţa. 6.3. Încetarea prezentului memorandum de colaborare nu va afecta proiectele începute în baza lui până când implementarea acestora nu va fi finalizată. 6.4. Prezentul memorandum de colaborare poate fi modificat prin acordul părţilor. Modificările vor fi incluse într-un addendum şi vor face parte integrantă din prezentul memorandum de colaborare. Modificările vor intra în vigoare potrivit procedurii stabilite la alin. 6.1. De buna-credinţă, subsemnaţii am semnat prezentul memorandum de colaborare. Semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005, în două exemplare originale în limbile română, maghiară şi engleză, toate textele fiind egal autentice. Pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din România, Gheorghe Copos Pentru Ministerul Economiei şi Transporturilor din Republica Ungară, Koka Janos -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.