ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 203 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea art. 13^1 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 8 decembrie 2008 Având în vedere faptul că în urma unor lacune legislative apărute ca urmare a modificărilor succesive aduse Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi normelor de aplicare a acesteia, Serviciul Român de Informaţii se află în imposibilitatea de a plăti prin casa proprie de pensii indemnizaţia lunară reparatorie şi indemnizaţia lunară, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, începând cu luna martie 2008, Casa de Pensii a Serviciului Român de Informaţii a sistat plata acestor drepturi, la care, potrivit dispoziţiilor art. 4 şi 5 din lege, sunt îndreptăţite persoanele care au calitatea de urmaş de erou-martir sau de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, pentru crearea cadrului legal care să permită reluarea plăţilor sistate, precum şi pentru a evitarea cheltuielilor suplimentare reprezentate de plată sumelor actualizate, aferente acestor drepturi, şi a cheltuielilor de judecată la care ar putea fi obligat, în temeiul unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, ordonatorul principal de credite care are obligaţia asigurării acestor drepturi, dar care a sistat plata lor, cheltuieli suplimentare ce ar conduce la sporirea efortului bugetar, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.