HOTĂRÂRE nr. 41 din 18 septembrie 2019 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Cum construim încrederea cetățenilor într-o inteligență artificială centrată pe factorul uman - COM
(2019)168 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 20 septembrie 2019 În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/241, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 11 septembrie 2019, Camera Deputaților:
- își exprimă sprijinul deplin cu privire la obiectivele și acțiunile prevăzute în prezenta comunicare; ...
- subliniază că inteligența artificială prezintă un potențial extins de utilizare ca metodă de cercetare științifică și, prin urmare, ar fi potrivit să fie încurajată ca temă orizontală în proiectele care se vor finanța prin programul Orizont Europa; ...
- recomandă sprijinirea diseminării și educației referitoare la inteligența artificială, astfel încât să fie redus riscul interpretărilor sau așteptărilor exagerate și al mesajelor alarmiste sau dăunătoare; ...
- recomandă includerea inteligenței artificiale ca domeniu transversal prioritar în Spațiul european al educației și sprijinirea inițiativelor de colaborare, în acest sens, dintre statele membre; ...
- atrage atenția asupra potențialului inteligenței artificiale de a îmbunătăți eficiența în agricultură și subliniază necesitatea de a-i demonstra utilitatea în zonele rurale ale Uniunii; ...
- recomandă sprijinirea utilizării cât mai extinse, la nivel-pilot, a aplicațiilor inteligenței artificiale, în cât mai multe domenii netehnice, inclusiv artistice și în management, în conformitate cu obiectivele cuprinzătoare ale societății digitale; ...
- își exprimă dorința de a fi informată în privința modalităților prevăzute pentru a asigura cooperarea strânsă dintre părțile implicate, dintre cetățeni și cei implicați în educația preuniversitară și universitară, a modalităților și căilor stabilite de Comisia Europeană în vederea răspândirii cunoștințelor despre inteligența artificială și a încurajării inițiativei private în zonele mai puțin evidente de aplicare a sa: cercetarea științifică în domeniul social, prelucrarea limbajului natural, industria de divertisment; ...
- consideră că este necesară o combinare a sprijinului public pentru cercetare cu încurajarea inițiativei private în domeniul serviciilor bazate pe inteligența artificială, atât în ceea ce privește asigurarea eliminării obstacolelor privind circulația pe piața unică, cât și în ceea ce privește accesul pe piața internațională; ...
- recomandă extinderea utilizării la nivel-pilot a inteligenței artificiale în cât mai multe programe gestionate de către Comisia Europeană, astfel încât să fie asigurată o mai mare diversitate a implicării părților interesate în planificare și implementare; ...
- recomandă sprijinirea financiară a Alianței europene pentru inteligență artificială, precum și a altor alianțe cu scopuri complementare, cum ar fi cele care vizează îndemânările digitale, pentru a asigura educația cuprinzătoare a cetățenilor și a lucrătorilor din sectorul public, inclusiv a celui implicat în managementul dezastrelor, precum și implicarea sectorului de afaceri în asigurarea utilizării inteligenței artificiale într-un mod centrat pe factorul uman; ...
- subliniază necesitatea asigurării unui nivel echilibrat al pătrunderii inteligenței artificiale în plan regional, în activitățile economice, în educație și în administrația publică, astfel încât să contribuie la convergența și coeziunea Uniunii; ...
- atrage atenția asupra necesității de a asigura participarea la programele de sprijinire a inteligenței artificiale, în special Orizont Europa, a entităților din toate statele membre, astfel încât să fie evitată creșterea decalajului dintre statele puternic industrializate și celelalte; ...
- recomandă analizarea participării țărilor terțe dezvoltate la programele de cercetare ale Uniunii Europene, în special Orizont Europa, a oportunității de a înființa un mecanism de sprijinire a cooperării dintre acestea și statele membre, constând într-un mecanism transparent și accesibil de solicitare a sprijinului financiar din partea autorităților statale ale țărilor dezvoltate în cazul unor propuneri de proiecte comune în domeniul inteligenței artificiale avansate sau în cazul aplicării incipiente a acesteia în anumite domenii; ...
- își manifestă reținerea cu privire la oportunitatea și eficiența centrelor de cercetare științifică în domeniul inteligenței artificiale care urmează a fi înființate prin programul de cercetare științifică Orizont Europa și desemnarea a doar patru rețele de inteligență artificială în vederea sprijinirii lor, deoarece astfel de obiective și limitări sunt de natură să reducă diversitatea abordărilor și domeniilor de aplicare; această centralizare prezintă și riscul de a conduce la creșterea perioadei de timp dintre identificarea soluției tehnice și plasarea pe piață, ceea ce ar restrânge competitivitatea internațională a societăților comerciale ale Uniunii; ...
- atrage atenția asupra faptului că se manifestă un dezechilibru atât pe planul Uniunii, cât și față de alte zone dezvoltate ale lumii în ceea ce privește resursele umane disponibile în domeniul inteligenței artificiale și recomandă includerea reducerii acestui decalaj ca obiectiv în programul Orizont Europa; ...
- atrage atenția asupra necesității de a derula consultări publice extinse și cuprinzătoare care să evidențieze așteptările, nevoile și îngrijorările cetățenilor față de avansul inteligenței artificiale; consideră că pentru a fi concludente astfel de consultări se impune o informare tehnică prealabilă și insistentă cu privire la inteligența artificială atât a publicului, cât și a părților interesate. ... Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 18 septembrie 2019, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU București, 18 septembrie 2019. Nr. 41. -----