HOTĂRÂRE nr. 773 din 16 august 2001 privind preluarea de la Ministerul Justiţiei a unor dosare penale deţinute anterior de fostele organe de securitate, de către Ministerul Apărării Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 24 august 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1 Ministerul Apărării Naţionale, prin Serviciul Arhivistic Militar, va prelua, în vederea conservării, de la Ministerul Justiţiei - Direcţia instanţelor militare dosarele constituite la aceste instanţe şi trimise anterior fostelor organe de securitate în baza Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 1.310/1954, precum şi dosarele referitoare la persoanele care au executat pedepse privative de libertate sau interdicţii domiciliare, pe baza unor decizii administrative. Articolul 2 Predarea-primirea dosarelor penale prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Justiţiei, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul apărării naţionale, Sorin Encutescu, secretar de stat Ministrul justiţiei, Rodica Mihaela Stanoiu --------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.