← România

REGULAMENT din 16 mai 2003

REGULAMENT din 16 mai 2003 de constatare, notificare şi sancţionare a abaterilor de la prevederile Legii nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicată, precum şi de la reglementările tehnice pentru etichetarea aparatelor electrocasnice privind eficienta energetica Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 12 iunie 2003 Capitolul 1 Dispoziţii generale Temei legal Articolul 1 Prezentul regulament este elaborat în conformitate cu prevederile Legii nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicată, ale Hotărârii Guvernului nr. 941/2002 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei, precum şi cu reglementările tehnice pentru etichetarea aparatelor electrocasnice privind eficienta energetica. Scop Articolul 2 Prezentul regulament stabileşte procedurile acţiunilor de control desfăşurate de Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE) şi modul de constatare, de notificare şi de sancţionare a nerespectării prevederilor din actele normative menţionate la art. 1. Capitolul 2 Domeniu de aplicare Articolul 3 Prevederile prezentului regulament se aplică:

  1. a)producătorilor, reprezentanţilor autorizaţi ai acestora, importatorilor de aparate, în cazul în care producătorii nu au sediul în România, distribuitorilor şi vânzătorilor de utilaje şi echipamente pentru care au fost elaborate reglementări tehnice privind eficienta energetica; ...
  2. b)consumatorilor de energie, persoane juridice, care folosesc mai mult de 200 tone echivalent petrol pe an; ...
  3. c)autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile cu o populaţie mai mare de 20.000 de locuitori; ...
  4. d)agenţilor economici cu activitate de producere, transport sau distribuţie a combustibililor şi energiei; ...
  5. e)societăţilor de transport, precum şi altor societăţi care deţin mai mult de 10 autovehicule; ...
  6. f)administratorilor clădirilor aflate în proprietate publică, persoane juridice. ... Articolul 4 Punerea în aplicare a prevederilor prezentului regulament este asigurata de personalul ARCE împuternicit prin decizie a preşedintelui ARCE. Capitolul 3 Definiţii Articolul 5 În contextul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel: - control: acţiune programata sau inopinata efectuată pentru a verifica respectarea prevederilor Legii nr. 199/2000, republicată, şi a reglementărilor tehnice pentru etichetarea aparatelor electrocasnice privind eficienta energetica; - agent constatator: persoana imputernicita prin decizie a preşedintelui ARCE pentru efectuarea controlului; - acţiuni corective: măsuri obligatorii dispuse de ARCE în urma unui control, pentru restabilirea legalităţii. Capitolul 4 Documente de referinţa Articolul 6 Aplicarea dispoziţiilor prezentului regulament se face în concordanta cu dispoziţiile următoarelor acte normative: ● Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicată; ● Hotărârea Guvernului nr. 941/2002 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei; ● Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare; ● Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor; ● Hotărârea Guvernului nr. 573/2001 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta energetica a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţa; ● Hotărârea Guvernului nr. 598/2001 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta energetica pentru introducerea pe piaţa a maşinilor de spălat rufe de uz casnic; ● Hotărârea Guvernului nr. 671/2001 privind stabilirea cerinţelor referitoare la eficienta şi etichetarea energetica pentru introducerea pe piaţa a maşinilor combinate de spălat şi uscat rufe de uz casnic; ● Hotărârea Guvernului nr. 1.056/2001 privind stabilirea cerinţelor referitoare la eficienta şi etichetarea energetica pentru introducerea pe piaţa a lampilor electrice de uz casnic; ● Hotărârea Guvernului nr. 1.274/2001 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta energetica pentru introducerea pe piaţa a uscatoarelor electrice de rufe de uz casnic cu tambur; ● Hotărârea Guvernului nr. 27/2002 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta energetica pentru introducerea pe piaţa a maşinilor de spălat vase de uz casnic; ● Hotărârea Guvernului nr. 1.117/2002 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea energetica pentru introducerea pe piaţa a cuptoarelor electrice de uz casnic; ● Hotărârea Guvernului nr. 1.549/2002 privind stabilirea cerinţelor de eficienta energetica pentru introducerea pe piaţa a balasturilor pentru sursele de iluminat fluorescent; ● Hotărârea Guvernului nr. 407/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta energetica pentru introducerea pe piaţa a aparatelor de climatizare de uz casnic. Capitolul 5 Scopul şi obiectivele controlului Scopul controlului Articolul 7

(1)Scopul acţiunilor de control desfăşurate de ARCE este verificarea respectării prevederilor Legii nr. 199/2000, republicată, precum şi a reglementărilor tehnice pentru etichetarea aparatelor electrocasnice privind eficienta energetica. ...
(2)În urma controlului efectuat de personalul ARCE împuternicit, se vor dispune acţiuni corective şi/sau se vor aplica sancţiuni contravenţionale, după caz. ... Obiectivele controlului Articolul 8 Principalele obiective ale controlului ARCE sunt: - verificarea respectării reglementărilor tehnice privind eficienta energetica de către producătorii, reprezentanţii autorizaţi ai acestora, importatorii, în cazul în care producătorii nu au sediul în România, distribuitorii şi vânzătorii de aparate, utilaje şi echipamente pentru care au fost elaborate astfel de reglementări; - verificarea respectării obligaţiilor ce le revin agenţilor economici care consuma anual o cantitate de energie de peste 1.000 tone echivalent petrol, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile cu o populaţie mai mare de 20.000 de locuitori, privind întocmirea programelor proprii de eficienta energetica; - verificarea respectării obligaţiilor ce le revin consumatorilor de energie, persoane juridice, pentru:
  1. a)respectarea reglementărilor tehnice în vigoare privind proiectarea, construirea, exploatarea, întreţinerea, repararea instalaţiilor proprii şi a receptoarelor de energie, precum şi dotarea acestora cu aparate de măsura şi control; ...
  2. b)existenta unui sistem propriu de evidenta şi monitorizare a consumurilor energetice; ... - verificarea respectării obligaţiilor ce le revin consumatorilor care folosesc mai mult de 200 tone echivalent petrol pe an, privind existenta bilanţului energetic realizat de o persoană fizica sau juridică autorizata; - verificarea respectării obligaţiilor ce le revin consumatorilor care folosesc mai mult de 1.000 tone echivalent petrol pe an, privind existenta:
  3. a)unui responsabil pentru energie; ...
  4. b)unui bilanţ energetic anual realizat de o persoană fizica sau juridică autorizata; ...
  5. c)unor programe de măsuri pentru reducerea consumurilor energetice, incluzând investiţiile pentru care se întocmesc studii de fezabilitate; ... - verificarea respectării obligaţiilor agenţilor economici cu activitate de producere, transport sau distribuţie a combustibililor şi energiei, pentru reducerea consumului propriu de combustibili şi energie; - verificarea respectării obligaţiilor societăţilor de transport, precum şi altor societăţi care deţin mai mult de 10 autovehicule, privind existenta şi aplicarea programelor de monitorizare şi gestiune a consumului de energie pentru grupul de vehicule deţinut; - verificarea respectării obligaţiilor administratorilor clădirilor aflate în proprietate publică, privind măsurile pentru:
  6. a)utilizarea eficienta a sistemului de încălzire şi climatizare; ...
  7. b)utilizarea materialelor de construcţie eficiente energetic; ...
  8. c)utilizarea raţională a iluminatului interior; ...
  9. d)utilizarea aparatelor de măsura şi reglare a consumului de energie; ...
  10. e)realizarea unui bilanţ energetic pentru clădirile cu suprafaţa desfăşurată mai mare de 1.500 mp, o dată la 5 ani, bilanţ întocmit de o persoană fizica sau juridică autorizata în acest sens; ...
  11. f)creşterea eficientei energetice potrivit reglementărilor în vigoare. ... Capitolul 6 Echipa de control Articolul 9 Acţiunile de control desfăşurate de ARCE se efectuează de către echipe de control, conform programului anual aprobat de preşedintele ARCE, pe baza unui mandat aprobat de conducerea ARCE sau de directorul filialei teritoriale, după caz, şi pe baza unei tematici de control, conform modelelor prezentate în anexele nr. 1 şi 2. Articolul 10
(1)Echipa de control este compusa din cel puţin două persoane, fiecare având calitatea de agent constatator. ...
(2)Unul dintre membrii echipei de control, în calitate de şef, deţine responsabilitatea generală a controlului. ...
(3)Calitatea de agent constatator este dovedită cu legitimatia de control, emisă de preşedintele ARCE. ... Articolul 11
(1)La solicitarea altor autorităţi publice, ARCE desemnează agenţi constatatori sau alte categorii de specialişti care să participe la controalele organizate de acestea. ...
(2)Modul de colaborare şi procedurile de control se vor stabili, după caz, prin protocoale încheiate între respectivele autorităţi şi ARCE. ... Capitolul 7 Atribuţiile personalului de control Articolul 12 Directorul filialei teritoriale ARCE are următoarele atribuţii:
  1. a)sa aprobe mandatul de control şi componenta echipei de control; ...
  2. b)sa aprobe raportul de control întocmit de şeful echipei pe baza procesului-verbal de constatare; ...
  3. c)sa transmită Direcţiei ARCE - Supraveghere Piaţa raportul de control şi procesul-verbal de constatare. ... Articolul 13 Şeful echipei de control are următoarele atribuţii:
  4. a)sa coordoneze activitatea echipei de control; ...
  5. b)sa întocmească raportul de control în termen de 5 zile de la încheierea acţiunii de control; ...
  6. c)sa reprezinte echipa de control în faţa persoanei juridice controlate; ...
  7. d)sa urmărească ducerea la îndeplinire a măsurilor şi a acţiunilor corective stabilite în raportul de control. ... Articolul 14 Membrii echipelor de control au următoarele obligaţii:
  8. a)să îşi decline calitatea, legitimandu-se în faţa persoanei juridice care urmează să fie controlată; ...
  9. b)să efectueze controalele în conformitate cu mandatele primite, cu procedurile specifice şi cu prevederile legale în vigoare; ...
  10. c)să solicite datele şi informaţiile necesare în legătură cu problemele care fac obiectul controlului; ...
  11. d)sa participe la întocmirea rapoartelor de control, conform anexei nr. 3, şi a proceselor-verbale de constatare; ...
  12. e)sa verifice aplicarea măsurilor corective stabilite în urma controalelor anterioare. ... Obligaţiile celor care fac obiectul controlului Articolul 15 Agenţii economici, consumatori de energie, administraţiile publice locale, societăţile de transport şi administratorii clădirilor aflate în proprietate publică au următoarele obligaţii:
  13. a)să permită echipei de control, în condiţiile legii, accesul în clădiri, încăperi, la instalaţii, cu respectarea procedurilor şi instrucţiunilor de acces specifice; ...
  14. b)sa pună la dispoziţie echipei de control, la solicitarea acesteia, documentele şi actele specifice activităţilor lor; ...
  15. c)sa desemneze un împuternicit competent din cadrul personalului, care să asiste echipa de control şi să asigure punerea la dispoziţia acesteia a documentelor şi actelor solicitate de aceasta. ... Capitolul 8 Documente de control Articolul 16 Documentele de control sunt:
  16. a)mandatul de control; ...
  17. b)legitimatia de control; ...
  18. c)procesul-verbal de constatare. ... Capitolul 9 Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor Articolul 17 Contravenţiile sunt cele prevăzute în Legea nr. 199/2000, republicată, şi în reglementările tehnice pentru etichetarea aparatelor electrocasnice privind eficienta energetica. Articolul 18 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac prin proces-verbal de constatare, întocmit de către agenţii constatatori ai ARCE. Articolul 19
(1)Procesele-verbale de constatare vor fi numerotate şi vor purta antetul şi ştampila ARCE. ...
(2)Evidenta proceselor-verbale de constatare se face, la nivelul Direcţiei ARCE - Supraveghere Piaţa, de către serviciul de specialitate, în Registrul de evidenta a proceselor-verbale de constatare, prezentat în anexa nr. 4, prin transmiterea acestora de către filialele teritoriale ale ARCE. ... Articolul 20
(1)În cazul constatării săvârşirii de către aceeaşi persoana juridică a doua sau mai multe contravenţii, se încheie un singur proces-verbal de constatare, iar sancţiunea amenzii se aplică pentru fiecare contravenţie. ...
(2)Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal de constatare, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai grava. ... Articolul 21
(1)O dată cu aplicarea amenzii contravenţionale agentul constatator stabileşte, dacă este cazul, un termen de conformare de până la o luna, care poate fi prelungit de conducerea ARCE în cazurile în care se apreciază ca acest lucru se impune. ...
(2)În cadrul termenului stabilit contravenientul are obligaţia să între în legalitate sau, după caz, sa restabileasca legalitatea. ... Articolul 22 Procesul-verbal de constatare se semnează pe fiecare pagina de către agentul constatator şi de către contravenient, căruia i se înmânează o copie. Articolul 23
(1)Procesul-verbal de constatare se încheie şi în situaţia în care contravenientul nu se afla de faţa, refuza sau nu poate să semneze; agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. ...
(2)În cazul menţionat la alin.
(1)procesul-verbal de constatare cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia. ...
(3)În lipsa unui martor agentul constatator precizează motivele care au dus la încheierea procesului-verbal de constatare în aceste condiţii. ...
(4)În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza să semneze procesul-verbal de constatare, comunicarea acestuia se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii, prin posta, cu aviz de primire, sau se afişează la sediul contravenientului. ... Articolul 24
(1)Prin procesul-verbal de constatare agentul constatator aplica amenda contravenţională şi dispune, după caz, confiscarea produselor neconforme. ...
(2)Agentul constatator are obligaţia sa stabilească cine este producătorul bunurilor confiscate şi în procesul-verbal de constatare se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare ale producătorului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea acestuia nu a fost posibila. ...
(3)În caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal de constatare, bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept. ... Articolul 25
(1)Împotriva procesului-verbal de constatare se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii/comunicării acestuia. Plângerea se soluţionează de judecătoria în a carei raza teritorială s-a săvârşit contravenţia. ...
(2)Până la soluţionarea plângerii executarea sancţiunii contravenţionale se suspenda. ... Articolul 26 Dacă contravenientul nu foloseşte calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare în termen de 15 zile, în vederea plăţii amenzii, ARCE comunică din oficiu organelor de specialitate ale direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi unităţilor subordonate acestora, în a căror rază teritorială îşi are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Modelul adresei de notificare este prezentat în anexa nr.
  1. Capitolul 10 Dispoziţii finale Articolul 27 Dispoziţiile prezentului regulament se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. Articolul 28 Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul regulament. Anexa 1 ------- la regulament ------------- Agenţia Română pentru Conservarea Energiei Antet MANDAT DE CONTROL Model şi conţinut-cadru În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 941/2002 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei, echipa de control compusa din:
  2. şef echipa de control ........................................;
  3. membru .......................................................;
  4. membru .......................................................; este imputernicita să efectueze control pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicată, şi a reglementărilor tehnice pentru etichetarea aparatelor electrocasnice privind eficienta energetica şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege, în conformitate cu Legea nr. 199/2000, republicată, sau cu Hotărârea Guvernului nr. ...... la ............... începând cu data de ............................. . Domeniile ce urmează să fie controlate sunt: .................................................................. Locul de desfăşurare a controlului ............................... Data emiterii ................. (ziua/luna/anul) Aprobat ------- Director filiala teritorială, ............................. Anexa 2 ------- la regulament -------------- Agenţia Română pentru Conservarea Energiei Antet Aprobat ------- Preşedintele Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei, ............................. TEMATICA DE CONTROL Model-cadru Domeniul controlat (din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicată, şi din reglementările tehnice pentru etichetarea aparatelor electrocasnice privind eficienta energetica): .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... Ce trebuie urmărit în timpul controlului: .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... Desfăşurarea controlului: Locul: .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... .................................................................... Perioada: de la ........... la ............... Întocmit Anexa 3 ------- la regulament ------------- Agenţia Română pentru Conservarea Energiei Antet Aprobat ------- Director filiala teritorială, ............................. RAPORT DE CONTROL Model şi conţinut-cadru A. Persoana juridică controlată .................................... B. Membrii echipei de control:
  5. şef echipa de control ................................
  6. membru ...............................................
  7. membru ............................................... C. Domeniile controlate ................................ D. Verificări şi constatări ............................. E. Abateri de la reglementările emise în domeniul eficientei energetice .................................................. F. Măsuri şi acţiuni corective .......................... G. Recomandări .......................................... H. Lista persoanelor care au participat la control din partea persoanei juridice controlate I. Anexe Semnături Data Membrii echipei de control Anexa 4 ------- la regulament ------------- REGISTRUL de evidenta a proceselor-verbale de constatare Model Anexa 5 -------- la regulament ------------- Agenţia Română pentru Conservarea Energiei Antet ADRESA DE NOTIFICARE Model şi conţinut-cadru Către Administraţia financiară a .............. Adresa ................... Va transmitem alăturat Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor nr. ....... din data de ................ prin care ........./(denumirea persoanei juridice)/........................, cu sediul în ........................ str. ............................. nr. ......... judeţul/sectorul ................. a fost amendata cu ............................ lei. Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor a rămas definitiv la data de ................. prin expirarea termenului de plată a amenzii prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. Conform prevederilor art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, procesul-verbal rămas definitiv constituie titlu executoriu. Ca urmare, va solicitam sa procedati la punerea sa în executare, potrivit prevederilor legale. Preşedinte/Director filiala teritorială, ..................... -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.