← România

ACORD din 17 noiembrie 2007

ACORD din 17 noiembrie 2007 între Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Republica Italiană privind schimbul magistraţilor de legătură Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 10 decembrie 2007 Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Republica Italiană, denumite în continuare părţi, luând în considerare obiectivul Uniunii Europene de a deveni un spaţiu al libertăţii, securităţii şi al justiţiei şi de a asigura tuturor cetăţenilor săi un nivel ridicat de siguranţă, apreciind nivelul actual al cooperării judiciare dintre ţările lor şi dorind să pună bazele unei cooperări tot mai strânse în acest domeniu, îndeosebi pentru prevenirea şi combaterea formelor grave ale criminalităţii transnaţionale, dorind facilitarea înţelegerii reciproce a sistemelor juridice ale celor două state, aplicând Acţiunea comună din 22 aprilie 1996, adoptată de Consiliu în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind crearea unui cadru pentru schimbul de magistraţi de legătură, în scopul îmbunătăţirii cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 105 din 27 aprilie 1996, au convenit următoarele: Articolul 1 Scop Prezentul acord creează cadrul pentru trimiterea de magistraţi de legătură în cadrul ministerelor de justiţie ale celor două state, în scopul facilitării cooperării judiciare. În sensul prezentului acord, prin magistrat de legătură se înţelege judecătorul, procurorul sau persoana de specialitate juridică din cadrul celor două ministere de justiţie, special desemnată în vederea ducerii la îndeplinire a obiectivelor prezentului acord. Articolul 2 Funcţiile şi atribuţiile magistratului de legătură Magistratul de legătură îndeplineşte orice activitate menită să favorizeze şi să accelereze, în special prin stabilirea de contacte directe cu structurile competente şi cu autorităţile judiciare ale statului gazdă, toate formele de cooperare judiciară în materie penală şi civilă. Magistratul de legătură poate desfăşura şi activităţi destinate să asigure funcţia de schimb de informaţii şi de date statistice, în scopul de a favoriza cunoaşterea reciprocă a sistemelor juridice ale celor două state şi a băncilor de date juridice, precum şi relaţiile dintre profesiile juridice din cele două state. Articolul 3 Obligaţiile părţilor Partea primitoare va asigura magistratului de legătură trimis de cealaltă parte facilităţi suficiente de legătură, care includ uzul spaţiului şi al serviciilor de telecomunicaţii, precum şi întregul sprijin pentru orice acţiune menită să ducă la îndeplinire obiectivele prezentului acord. Articolul 4 Soluţionarea neînţelegerilor Orice divergenţă cu privire la aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor prezentului acord se va soluţiona prin consultări şi negocieri bilaterale. Articolul 5 Modificarea şi încetarea acordului Părţile se consultă cu privire la modificarea prezentului acord, la cererea oricăreia dintre ele. Prezentul acord poate fi modificat prin aceeaşi procedură urmată la încheierea sa. Prezentul acord poate fi denunţat de oricare dintre părţi, cu o notificare prealabilă. În acest caz, prezentul acord îşi încetează valabilitatea după trecerea unui termen de 6 luni de la data primirii notificării de către cealaltă parte. Articolul 6 Validitatea acordului Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată. Articolul 7 Intrarea în vigoare Acordul intră în vigoare la data ultimei notificări prin care părţile se informează cu privire la îndeplinirea procedurilor interne necesare intrării lui în vigoare. Semnat la Benevento la 17 noiembrie 2007, în două exemplare originale, în limbile română şi italiană, toate textele fiind egal autentice. Pentru Ministerul Justiţiei din România, Tudor-Alexandru Chiuariu, ministrul justiţiei Pentru Ministerul Justiţiei din Republica Italiană, Clemente Mastella, ministrul justiţiei -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.