HOTĂRÂRE nr. 434 din 21 aprilie 2008 privind organizarea şi desfăşurarea în România, în perioada 5-6 mai 2008, a reuniunii Grupului tehnic de lucru al Comitetului pentru Fondul Social European, constituit în baza art. 147 din Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Europene Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 24 aprilie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin.
(5)din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă organizarea şi desfăşurarea în România, în perioada 5-6 mai 2008, a reuniunii Grupului tehnic de lucru al Comitetului pentru Fondul Social European, constituit în baza art. 147 din Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Europene. Articolul 2 În scopul participării la activitatea prevăzută la art. 1, se aprobă invitarea în ţară a unui număr de 60 de personalităţi străine, prin derogare de la prevederile cap. II pct. 2 din Normele privind organizarea în ţară a acţiunilor de protocol şi a unor manifestări cu caracter cultural-ştiinţific, precum şi cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 552/1991, cu modificările ulterioare. Articolul 3 Cheltuielile necesare organizării şi desfăşurării activităţii prevăzute la art. 1 sunt în limita sumei de 60 mii lei, conform devizului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi se asigură din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse aprobat pe anul 2008, de la capitolul 68.01 "Asigurări şi asistenţă socială", titlul 20 "Bunuri şi servicii". PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ------------- Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru p. Ministrul economiei şi finanţelor, Cătălin Doica, secretar de stat Bucureşti, 21 aprilie 2008. Nr. 434. Anexa DEVIZ ESTIMATIV Preţurile sunt exprimate în lei şi includ TVA. ------