HOTĂRÂRE nr. 346 din 7 aprilie 2010 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 ale unor societăţi comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 29 aprilie 2010 Având în vedere prevederile art. 15 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economice financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 ale unor societăţi comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3 şi 4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2
(1)Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al societăţilor comerciale reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului. ...
(2)În cazul în care în cursul execuţiei bugetare se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale. ...
(3)Cheltuielile reprezentând fondul de salarii se efectuează cu respectarea legislaţiei în vigoare la data efectuării acestora. ... Articolul 3
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 5.000 lei. ...
(2)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(3)Contravenţia se constată de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Aurelian Popa Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mihai Constantin Şeitan Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 7 aprilie
- Nr.
- Anexa 1 AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Operatorul economic: Societatea Comercială ARCADIA 2000 - S.A. Sediul/Adresa: Calea Moşilor nr. 62-68, sectorul 3, Bucureşti Cod unic de înregistrare: RO11369861 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010 Anexa 2 AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Operatorul economic: Societatea Comercială TERMOPROIECT - S.R.L. Iaşi Sediul/Adresa: municipiul Iaşi, str. Păcurari nr. 145, et. 1, judeţul Iaşi Cod unic de înregistrare: RO7272932 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010 Anexa 3 AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Operatorul economic: GOSTRANS - S.A. Anina Sediul/Adresa: Str. Uzinei nr. 14, judeţul Caraş-Severin Cod unic de înregistrare: 7056092 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010 Anexa 4 AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Operatorul economic: Societatea Comercială ICTCM - S.A. Sediul/Adresa: Bucureşti, Şos. Olteniţei nr. 103, sectorul 4 Cod unic de înregistrare: RO385446 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010 Fondul de salarii aferent anului 2010 a fost stabilit în conformitate cu precizările AVAS. Menţionăm că în anul 2009 salariaţii de la SC ICTCM SA au fost în şomaj tehnic 3 luni şi în concediu fără salariu 2,5 luni. Acesta este motivul pentru care accesoriile calculate cresc cu mai mult de 103,70% faţă de realizatul anului 2009, la fel şi total cheltuieli cu personalul -------------