AMENDAMENT din 25 noiembrie 2005 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin schimb de scrisori la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind învăţământul rural Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 30 martie 2006 ROMÂNIA MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti, 25 noiembrie 2005 Către: Domnul Anand K. Seth, director de ţară Europa Centrală şi de Sud Banca Mondială Fax: 385.1.235.72.93 Ref: Amendament la Acordul de împrumut BIRD, 4691 RO - Proiectul privind învăţământul rural Stimate domn*), --------- Notă ... *) Traducere. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a înregistrat progrese importante în implementarea Proiectului privind învăţământul rural (Proiectul), ce au fost evidenţiate de ultima misiune de supraveghere a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). În ceea ce priveşte subcomponenta 1.3 "Condiţii de bază de învăţământ în şcoli", din 1.500 de şcoli din mediul rural ce trebuiau dotate cu mobilier 1.300 au primit deja mobilier, iar eventualele remedieri calitative vor fi soluţionate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) cu contractorul în perioada de garanţie. Iniţial acestei categorii de cheltuieli i-a fost alocată suma de 5.250.000 dolari S.U.A. (din care 4.200.000 dolari S.U.A. din împrumutul BIRD şi 1.050.000 dolari S.U.A. din contribuţia României), după cum este reflectat în anexa 1 la acordul de împrumut. Conform anexei 4, Partea D.2 (a) la acordul de împrumut, pe data de 27 septembrie 2004, BIRD a transmis acordul său la contractul de mobilier în sumă de 5.964.749 dolari S.U.A., din care: 4.771.799 dolari S.U.A. din împrumutul BIRD şi 1.192.950 dolari S.U.A. din contribuţia României. În plus, datorită faptului că plăţile se efectuează în moneda naţională a României, există diferenţe de curs valutar (între data facturilor şi data plăţilor efective), în sumă de circa 265.251 dolari S.U.A. Pentru a permite MEC să efectueze plata pentru restul de mobilier contractat este necesară o realocare în anexa 1. La solicitarea MEC vă rugăm să fiţi de acord cu realocarea sumei de 784.000 dolari S.U.A. de la categoria
(6)"Nealocate" la categoria
(2)a) "Bunuri, echipamente şi materiale" în cadrul Părţii A.3 a Proiectului. În ceea ce priveşte majorarea cu 784.000 dolari S.U.A., contribuţia necesară a României de 196.000 dolari S.U.A. se va asigura prin realocarea acesteia de la "Costuri recurente". Pe baza celor menţionate mai sus, paragraful 1 din anexa 1 la acordul de împrumut se amendează după cum urmează: "ANEXA 1 TRAGEREA SUMELOR ÎMPRUMUTULUI 1. Tabelul de mai jos prezintă categoriile de articole ce vor fi finanţate din sumele împrumutului, alocarea sumelor împrumutului pe fiecare categorie şi procentul de cheltuieli pentru articolele ce vor fi astfel finanţate pe fiecare categorie: Paragrafele 2, 3 şi 4 ale anexei 1 rămân neschimbate. Cu speranţa că solicitarea noastră se va bucura de înţelegerea şi susţinerea dumneavoastră, aştept răspunsul dumneavoastră. Cu stimă, Claudiu Doltu, secretar de stat Copie: Domnului Owaise Saadat, director de ţară, Reprezentanţa Băncii Mondiale, România; Ana-Maria Sandi, lider de echipă 5 ianuarie 2006 Excelenţei Sale*) ------------- Notă ... *) Traducere. Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Ministrul finanţelor publice Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, România Stimate domnule ministru, Ref: România - Proiectul privind învăţământul rural (Împrumut nr. 4691 RO) - Realocare sume Am primit scrisoarea ministerului dumneavoastră din data de 25 noiembrie 2005, prin care ni se solicită realocarea sumelor în cadrul împrumutului. Ne face plăcere să fim de acord cu solicitarea dumneavoastră. Prin urmare, Banca realocă prin prezenta scrisoare sumele împrumutului astfel cum sunt prezentate în tabelul din paragraful 1 al anexei 1 la acordul de împrumut, după cum urmează: 784.000 dolari S.U.A. de la categoria
(6)"Nealocate" la categoria
(2)a) (Bunuri, echipamente şi materiale în cadrul Părţii A.3 a Proiectului). În consecinţă, sumele alocate acum la diferite categorii sunt indicate în anexa la această scrisoare. Cu stimă, Myla Taylor Williams, director Europa Centrală şi de Sud Regiunea Europa şi Asia Centrală Anexa Copie: Excelenţei Sale Mihail Hărdău, ministru Ministerul Educaţiei şi Cercetării Domnului Claudiu Doltu, secretar de stat Ministerul Finanţelor Publice Doamnei Paloma Petrescu, secretar de stat Ministerul Educaţiei şi Cercetării Domnului Jozsef Koto, secretar de stat Ministerul Educaţiei şi Cercetării Domnului Ştefan Petrescu, director general Ministerul Finanţelor Publice Doamnei Carmen Ghiţă, şef serviciu Ministerul Finanţelor Publice Domnului Adrianus Melkert, director executiv Banca Mondială --------------