HOTĂRÂRE nr. 1.142 din 15 noiembrie 2001 privind acordarea unor înlesniri la plata creanţelor bugetare, administrate de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, Societăţii Comerciale "Hidromecanica" - S.A. Braşov Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 26 noiembrie 2001 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 82 alin. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4^3 alin.
(2)pct. A lit. a) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Societăţii Comerciale "Hidromecanica" - S.A. Braşov, denumita în continuare societate comercială, i se acordă următoarele înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante, cu excepţia contribuţiei individuale de asigurări sociale, a contribuţiei angajaţilor de 1% la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj şi a contribuţiei de 7% a angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate: ...
- a)eşalonarea la plata a obligaţiilor bugetare restante, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni cuprinsă în perioada de eşalonare; ...
- b)scutirea de la plata a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor bugetare restante. ...
(2)Plata ratelor aferente eşalonării prevăzute la alin.
(1)lit. a) se efectuează până la ultima zi lucrătoare a fiecărei luni inclusiv. ...
(3)Stabilirea graficului de eşalonare la plata şi precizarea sumelor reprezentând majorări de întârziere scutite de la plata se fac de către fiecare creditor bugetar pentru creanţele sale, prin ordin al conducătorului instituţiei creditoare. ...
(4)Înlesnirile la plata îşi pierd valabilitatea în situaţia în care societatea comercială nu îşi achită obligaţiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal, cu termene scadente începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei hotărâri. În cazul în care societatea comercială nu achită la scadenta obligaţiile bugetare curente, aceasta le poate plati în perioada imediat următoare, împreună cu majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere, dar nu mai târziu de data de 29 decembrie a fiecărui an fiscal în care obligaţia de plată este scadenta. ...
(5)În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri societatea comercială va constitui o garanţie la nivelul sumei a doua rate medii din eşalonare. ...
(6)Societatea comercială va achită până la primul termen din eşalonare sumele reprezentând obligaţiile bugetare datorate şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi care nu fac obiectul înlesnirilor la plata acordate, împreună cu majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente acestora. ...
(7)De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri societatea comercială datorează majorări, pentru sumele eşalonate la plata, conform prevederilor art. 83 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare, plata acestora efectuandu-se lunar, inclusiv pe perioada de graţie. ...
(8)Nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plata atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga suma neplatita şi obligaţia de plată a majorărilor de întârziere şi a penalitatilor de întârziere calculate de la data la care termenele şi/sau condiţiile nu au fost respectate. ... Articolul 2
(1)Sumele care fac obiectul înlesnirilor la plata potrivit art. 1 sunt cele stabilite în certificatul de obligaţii bugetare eliberat de organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Casa Naţionala de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la data de 31 august 2001. ...
(2)La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează aplicabilitatea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare acordate societăţii comerciale în baza art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 804/2000 privind strategia de privatizare a Societăţii Comerciale "Hidromecanica" - S.A. Braşov, inclusă în componenta "Privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat" din cadrul PSAL (Programul pentru Ajustarea Sectorului Privat), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 26 septembrie 2000. ... PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, Ovidiu Tiberiu Musetescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marian Sarbu -----------