ORDIN nr. 335 din 23 noiembrie 2010 privind aprobarea Normelor de securitate nucleară privind proiectarea şi construcţia centralelor nuclearoelectrice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 21 decembrie 2010 În conformitate cu prevederile art. 35 lit. a) din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin.
(1)lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.627/2003, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere că au fost luate măsurile impuse de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările ulterioare, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă Normele de securitate nucleară privind proiectarea şi construcţia centralelor nuclearoelectrice, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ------------- Notă ... *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Vajda Borbala Bucureşti, 23 noiembrie 2010. Nr. 335. -----------