← România

DECIZIE nr. 1.001 din 8 iulie 2010

DECIZIE nr. 1.001 din 8 iulie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin.

(1)din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 674 din 4 octombrie 2010 Augustin Zegrean - preşedinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Simona Ricu - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin.
(1)din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Alcamin" S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 1.816/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 29 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.816/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin.
(1)din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Alcamin" - S.A. din Râmnicu Vâlcea cu prilejul soluţionării unui litigiu de muncă. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat reprezintă o încălcare flagrantă a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a principiului libertăţii contractuale, prejudiciind drepturile recunoscute de lege angajatorului. În acest sens, arată că, atâta vreme cât art. 39 alin.
(1)din Codul muncii împiedică exprimarea liberă a voinţei părţilor şi opreşte producerea efectelor juridice ale actului convenit în mod liber de părţi, părţile contractului individual de muncă nu se află într-o poziţie de egalitate contractuală. Prin urmare, consideră că salariatul are prin lege dreptul de a fi remunerat, indiferent dacă nu îşi îndeplineşte corespunzător obligaţiile contractuale. Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că art. 39 din Codul muncii prevede drepturi şi obligaţii corelative pentru ambele părţi ale contractului individual de muncă, ce conduc indubitabil la concluzia că salariaţii nu sunt protejaţi în mod excesiv în raport cu angajatorii şi nu se încalcă prin aceste norme egalitatea celor două părţi în faţa legii. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional. În acest sens, arată că drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaţilor reprezintă măsuri de protecţie a acestora din urmă, menite să asigure exerciţiul neîngrădit al drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecinţele unor eventuale abuzuri sau ameninţări din partea angajatorilor. Astfel de măsuri de protecţie nu pot fi considerate a fi un privilegiu, contrar art. 16 alin.
(1)din Constituţie, atât timp cât se justifică în considerarea situaţiei unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecţie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin.
(1)din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora: "
(1)Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
  1. a)dreptul la salarizare pentru munca depusă; ...
  2. b)dreptul la repaus zilnic şi săptămânal; ...
  3. c)dreptul la concediu de odihnă anual; ...
  4. d)dreptul la egalitate de şanse şi de tratament; ...
  5. e)dreptul la demnitate în muncă; ...
  6. f)dreptul la securitate şi sănătate în muncă; ...
  7. g)dreptul la acces la formarea profesională; ...
  8. h)dreptul la informare şi consultare; ...
  9. i)dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă; ...
  10. j)dreptul la protecţie în caz de concediere; ...
  11. k)dreptul la negociere colectivă şi individuală; ...
  12. l)dreptul de a participa la acţiuni colective; ...
  13. m)dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat." ... Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat este contrar prevederilor art. 16 alin.
(1)din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Examinând excepţia, Curtea constată că art. 39 alin.
(1)din Codul muncii consacră drepturile ce revin salariatului, în timp ce alin.
(2)al aceluiaşi articol prevede obligaţiile acestuia ce decurg în urma încheierii contractului individual de muncă. Astfel, având în vedere că una dintre componentele esenţiale ale dreptului la muncă o reprezintă remunerarea muncii, respectiv salariul, art. 39 alin.
(1)lit. a) din Codul muncii consacră între primele drepturi ale salariatului "dreptul la salarizare pentru munca depusă". Textul de lege condiţionează însă salarizarea de muncă depusă, mai precis de realizarea normei de muncă sau, după caz, de îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin salariatului conform fişei postului, aşa cum prevede art. 39 alin.
(2)lit. a) din acelaşi act normativ. De asemenea, art. 40 alin.
(1)lit.
  1. e)din Codul muncii dă posibilitatea angajatorului ca, în situaţia în care constată că salariatul nu a îndeplinit obligaţiile ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, să îl sancţioneze pe acesta, în funcţie de gravitatea abaterilor disciplinare. În atare condiţii, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia textul de lege criticat ar crea o situaţie defavorabilă angajatorului, este vădit lipsită de temei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
  2. d)şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin.
(1)din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Alcamin" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 1.816/90/2009 al Tribunalului Vâlcea Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.