DECIZIE nr. 150 din 27 noiembrie 1998 privind unele precizări referitoare la eliberarea deciziei de autorizare pentru titularii de licenţe de emisie pentru radiodifuziune şi televiziune Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 22 decembrie 1998 În aplicarea prevederilor art. 8 alin.
(1)şi ale art. 16 alin.
(1)din Legea audiovizualului nr. 48/1992, în scopul asigurării respectării obligaţiilor asumate de titularii de licenţe de emisie cu prilejul acordării acestora, în temeiul art. 32 alin.
(3)şi în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 48/1992, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide: Articolul 1 Titularii de licenţe de emisie pentru radiodifuziune şi televiziune au obligaţia ca, la data solicitării emiterii deciziei de autorizare, adresată Consiliului Naţional al Audiovizualului, sa dispună de sedii proprii (aflate în proprietate sau închiriate pe o durată egala cu cel puţin jumătate din termenul de valabilitate a licenţei) pentru studiourile de emisie şi cabinele de regie aferente, amenajate corespunzător cu spaţii tehnice şi redactionale şi dotate cu echipamentele proprii prevăzute în dosarul prezentat pentru obţinerea licenţei sau echivalente cu acestea. Articolul 2 Din sediile proprii ale titularilor de licenţe de emisie nu pot difuza programe alţi titulari de licenţe de emisie. Articolul 3 La autorizarea de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, postul de radio sau de televiziune trebuie să facă dovada unei scheme de personal, cu specificarea nominală a angajaţilor care au carnet de muncă şi a celor cu contracte civile. Postul de radio sau de televiziune va prezenta, de asemenea, casete sau videocasete cu emisiuni şi rubrici de proba, înregistrate în perioada de pregătire pentru intrarea în emisie. Personalul respectiv, indiferent de forma juridică a contractului, nu poate figura şi în schema de personal a altor posturi de radio, respectiv de televiziune, din aceeaşi localitate. Articolul 4 Titularii de licenţă de emisie pentru radiodifuziune şi pentru televiziune, care deţin în prezent decizii de autorizare acordate în condiţii care nu se încadrează în prevederile art. 1-3, vor solicita, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, reautorizarea studiourilor, cu respectarea articolelor sus-menţionate. Articolul 5 Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României; nerespectarea prevederilor sale atrage după sine sancţiunile prevăzute de Legea audiovizualului nr. 48/1992. PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, MIRCEA SORIN MOLDOVAN -----------------