← România

RAPORT nr. 10.549/1 din 6 mai 2010

RAPORT nr. 10.549/1 din 6 mai 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Brăila Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010 În conformitate cu prevederile art. 35 alin.

(1), art. 36 alin.
(1),
(5)şi
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţării Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Brăila pentru anul
  1. I. Constatări: Veniturile Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Brăila au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 255.488,50 lei, donaţii în sumă de 302.362,00 lei, din care donaţii persoane juridice în sumă de 17.500,00 lei şi donaţii persoane fizice în sumă de 288.362,00 lei, şi alte venituri în sumă de 0,59 lei. În urma controlului efectuat nu au fost constatate abateri de la reglementările legale în vigoare privind activitatea financiar-contabilă a partidului. II. Recomandări: Au fost recomandate Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Brăila organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare. Bucureşti, 6 mai
  2. Nr. 10.549/
  3. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.