DECIZIE nr. 36 din 10 aprilie 1997 referitoare la Normele privind obligaţiile deţinătorilor de licenţe de emisie de a actualiza datele cuprinse în dosarul de licenţă şi de a prezenta anual activitatea desfăşurată în condiţiile prevăzute în licenta Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 96 bis din 21 mai 1997 Având în vedere dispoziţiile art. 35 din Legea audiovizualului nr. 48/1992, în vederea aplicării dispoziţiilor art. 33 din Legea audiovizualului nr. 48/1992, în temeiul dispoziţiilor art. 32 din Legea audiovizualului nr. 48/1992, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea audiovizualului nr. 48/1992, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide: Articolul 1 Deţinătorii de licenţe de emisie eliberate de Consiliul Naţional al Audiovizualului au obligaţia sa comunice la C.N.A. date privind orice modificare referitoare la:
- a)situaţia juridică a societăţii comerciale; ...
- b)structura capitalului social al societăţii comerciale; ...
- c)modificările de natura tehnica; ...
- d)grila de program; ...
- e)alte condiţii în care au fost acordate licenta de emisie şi decizia de autorizare; ...
- f)adrese, telefoane sau faxuri, schimbarea reprezentantului legal în faţa C.N.A. ... Deţinătorii de licenţe au obligaţia să prezinte documentele doveditoare privind modificările menţionate în alineatul anterior, în termen de 10 zile de la producerea acestora. Documentele privind orice modificare în situaţia juridică, structura capitalului social, precum şi înscrierile de menţiuni vor fi prezentate în copii legalizate. Articolul 2 Deţinătorii de licenţe de emisie pentru comunicatia audiovizuala distribuita prin cablu au obligaţia să depună la C.N.A. o copie de pe decizia de autorizare a reţelei, eliberata de Ministerul Comunicaţiilor, în termen de 7 zile de la eliberare, însoţită de o declaraţie privind programele difuzate şi numărul de abonati conectati la reţea. Articolul 3 Deţinătorii de licenţă de emisie au obligaţia să depună anual la C.N.A. un raport pentru fiecare licenta de emisie. Formularul-tip de raport, termenul de depunere a acestuia şi instrucţiunile de completare sunt prezentate în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta decizie. Articolul 4 Nerespectarea dispoziţiilor art. 1, 2 şi 3 se sancţionează conform prevederilor Legii audiovizualului nr. 48/1992. Articolul 5 Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, MIRCEA SORIN MOLDOVAN Anexa 1 RAPORT către Consiliul Naţional al Audiovizualului Anexa R 1 Anexa R 2.1 Anexa R 2.2 Anexa R 3 Anexa R 4 ------------------------------ Notă ... *) Durata se menţionează în minute/saptamina, iar % se calculează raportat la durata totală de emisie pe saptamina. Notă ... **) Se vor preciza: orarul de difuzare, structura programului pe tipuri de emisiuni, conform categoriilor din grupele 4 şi 5 de mai sus. Anexa R 5 STRUCTURA RESURSELOR UMANE Anexa 2 INSTRUCŢIUNI pentru completarea formularului RAPORT 199_ Termenul de prezentare a raportului la C.N.A. este 15 iulie. Raportul se depune în plic la registratura C.N.A., cu menţiunea "RAPORT 199_" Raportul va cuprinde toate modificările intervenite de la ultimul raport depus la C.N.A. Se prezintă la C.N.A. cîte un exemplar complet, separat pentru fiecare licenta de emisie. Deţinătorii care au mai multe licenţe de emisie vor completa o singură dată prima parte a raportului, la care vor anexa partea a doua a raportului, completată separat pentru fiecare licenta de emisie în parte. Toate răspunsurile vor prezenta situaţia la 30 iunie, nu la data completării raportului. Raportul se dactilografiaza sau se editează pe calculator: textul va fi lizibil, cu contrast bun. Nu se vor folosi copii efectuate pe fax şi nu se va expedia raportul prin fax. Se va răspunde, în ordine, la toate întrebările; eventual se va răspunde "nu sunt modificări", "nu este cazul" sau alt răspuns adecvat. Dacă spaţiul din formular nu este suficient, se pot folosi file adiţionale. Răspunsul va începe cu numărul curent al intrebarii. La întrebările însoţite de litera "C" vor răspunde numai reţelele CATV pentru care se întocmeşte raportul. La întrebările însoţite de litera "T" vor răspunde numai posturile TV pentru care se întocmeşte raportul. Raportul se semnează şi se stampileaza atât de către conducătorul societăţii comerciale deţinătoare de licenţă de emisie, cît şi de conducătorul executiv al postului de radio/Tv sau al reţelei CATV. Declaraţiile false, incorecte sau omisiunile cu scop de dezinformare vor atrage sancţiuni conform legii. ----------------