← România

LEGE nr. 153 din 18 iunie 2015

LEGE nr. 153 din 18 iunie 2015 pentru modificarea art. 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 22 iunie 2015 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Ar

ticolul UNIC Alineatul

(2)al articolului 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(2)Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(1)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA p. PREŞEDINTELE SENATULUI, Cristian-Sorin Dumitrescu Bucureşti, 18 iunie 2015. Nr. 153. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.