← România

ORDIN nr. 114 din 1 iulie 2010

ORDIN nr. 114 din 1 iulie 2010 privind certificarea listei finale cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate preschimbate conform prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 7 iulie 2010 Având în vedere prevederile: - Referatului Serviciului monitorizare programe şi proiecte ale revoluţionarilor din decembrie 1989, precum şi relaţia cu autorităţile centrale şi locale, înregistrat sub nr. 18/9.722 din 28 iunie 2010, privind certificarea listei finale şi raportul Secretariatului tehnic privind validarea de către Comisia Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi avizarea de către Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a dosarelor persoanelor cărora le-au fost preschimbate certificatele doveditoare, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi care urmează a fi înscrise în lista finală; - Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 1.412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârii Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin.

(4)din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003, cu modificările ulterioare, secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 emite prezentul ordin. Articolul 1 Se certifică lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate preschimbate conform prevederilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform anexei*) care face parte integrantă din prezentul ordin. _________ Notă ... *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Articolul 2 Lista finală se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe categorii de posesori ai titlurilor/calitate, sub formă de tabel, care va cuprinde următoarele rubrici: numele şi prenumele titularului, prenumele părinţilor, data şi locul naşterii, seria şi numărul certificatului doveditor preschimbat. Articolul 3 Potrivit prevederilor art. 20 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele nemulţumite de nepreschimbarea certificatului doveditor sau care consideră, pe bază de probe, că în cazul altor persoane cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor nu au fost respectate prevederile Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale normelor metodologice sus-menţionate pot face contestaţie la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 în termen de maximum 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin.
(1). Articolul 4 Serviciul monitorizare, programe şi proiecte ale revoluţionarilor din decembrie 1989, precum şi relaţia cu autorităţile centrale şi locale şi Serviciul financiar-contabilitate, achiziţii şi administrativ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. p. Secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, Adrian Viorel Nicolaescu, secretar general Bucureşti, 1 iulie 2010. Nr. 114. __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.