← România

LEGE nr. 109 din 14 aprilie 2009

LEGE nr. 109 din 14 aprilie 2009 pentru ratificarea Protocolului opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inuma

ne sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 7 mai 2009 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 Se ratifică Protocolul opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, la care România a aderat prin Legea nr. 19/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 10 octombrie 1990. Articolul 2 Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarea declaraţie: "În conformitate cu prevederile art. 24 paragraful 1 din Protocolul opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, România declară că amână cu 3 ani punerea în aplicare a obligaţiilor prevăzute în partea a IV-a, referitoare la mecanismele naţionale de prevenire." Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.

(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE p. PREŞEDINTELE SENATULUI, ALEXANDRU PEREŞ Bucureşti, 14 aprilie 2009. Nr. 109. PROTOCOL 18/12/2002

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.