← România

HOTĂRÂRE nr. 607 din 20 iunie 2007

HOTĂRÂRE nr. 607 din 20 iunie 2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "Drum de centură în municipiul Oradea, etapa a II-a", judeţul Bihor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 21 iunie 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin.

(1)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Drum de centură în municipiul Oradea, etapa a II-a", judeţul Bihor, prevăzuţi în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ---- Notă ... *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programului de investiţii publice aprobat potrivit legii. Articolul 3 Ministerul Transporturilor răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute la art. 1, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul transporturilor, Septimiu Buzaşu, secretar de stat Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 20 iunie 2007. Nr. 607. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.