← România

NORMĂ nr. 21 din 31 iulie 2019

NORMĂ nr. 21 din 31 iulie 2019 privind aplicarea Ghidului ESMA cu privire la indicii de referință nesemnificativi din Regulamentul privind indicii de referință Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 660 din 8 august 2019 În temeiul prevederilor art. 1 alin.

(2), art. 2 alin.
(1)lit. a) și d), art. 3 alin.
(1)lit. b), art. 6 alin.
(2), precum și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei, în baza prevederilor art. 5, art. 11, art. 13, art. 16 și art. 40 din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014, având în vedere prevederile art. 234 lit. d) și ale art. 269 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, potrivit deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 30 iulie 2019, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă. Articolul 1 Autoritatea de Supraveghere Financiară aplică Ghidul ESMA cu privire la indicii de referință nesemnificativi din Regulamentul privind indicii de referință, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta normă, în legătură cu administratorii și contribuitorii supravegheați, astfel cum sunt definiți în Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014, denumit în continuare și în cuprinsul anexei BMR, aflați în aria sa de competență în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 2 Administratorii și contribuitorii supravegheați menționați la art. 1 au obligația respectării prevederilor prezentei norme. Articolul 3 Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancționează potrivit dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare. Articolul 4 Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării acesteia. p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Elena Doina Dascălu București, 31 iulie 2019. Nr. 21. ANEXĂ GHID ESMAcu privire la indicii de referință nesemnificatividin Regulamentul privind indicii de referință

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.