DECIZIE nr. 257 din 17 iunie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 20 iulie 2004 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Nicoleta Grigorescu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Galmopan" - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 3.015/P/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală. La apelul nominal răspund autoarea excepţiei, Societatea Comercială "Galmopan" - S.A., prin consilier juridic Pavel Lângă, partea Niţu Andronache, prin avocat Sorin Ciocoiu, părţile Valentin Angheluţă, Panaite Pintilie şi Vasilica Voicu, personal, lipsă fiind părţile Maria Cârcotă şi Emilia Bârsan, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul pe fond. Autoarea excepţiei, prin reprezentantul său, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, arătând că dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 şi 124 din Constituţie, republicată, prin aceea că lasă la aprecierea organelor de urmărire penală extinderea procesului penal faţă de alte persoane. Reprezentantul părţii Niţu Andronache solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată arătând că dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 131, referitoare la rolul procurorului, de apărător al intereselor generale ale societăţii şi al ordinii de drept. Părţile Angheluţă Valentin şi Pintilie Panaite solicită, de asemenea, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Partea Vasilica Voicu solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată de autoarea acesteia. Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 19 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.015/P/2003, Tribunalul Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Galmopan" - S.A. din Galaţi, intimată - parte civilă în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală, referitoare la extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, încalcă dreptul la apărare al părţilor şi dreptul la un proces echitabil, deoarece lasă la latitudinea procurorului extinderea procesului penal faţă de alte persoane, indiferent de probele ce se obţin în timpul cercetării judecătoreşti. Se încalcă astfel, în opinia autoarei excepţiei, şi dreptul de acces liber la justiţie. Tribunalul Galaţi - Secţia penală consideră că excepţia este neîntemeiată. Astfel, se apreciază că dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie, întrucât exercitarea dreptului la acţiune în justiţie, pentru apărarea unui interes legitim, nu este echivalentă cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzării în procesul penal. Rolul procurorului în procesul penal corespunde cu prevederile art. 131 alin.
(1)din Constituţie, republicată, potrivit cărora, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Se apreciază, de asemenea, că dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 126 alin.
(1)din Constituţie, republicată, deoarece înfăptuirea justiţiei prin instanţele judecătoreşti are semnificaţia judecării unei cauze penale în limitele prevăzute în actul de sesizare. Mai mult, persoana nemulţumită de soluţia dată de organul judiciar are la dispoziţie mai multe modalităţi de a contesta soluţia, reglementate de dispoziţiile art. 278 şi în special ale art. 278^1, introdus prin Legea nr. 281/2003. Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată în acest sens că prerogativa încredinţată procurorului, în ceea ce priveşte extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, este în perfectă concordanţă cu prevederile art. 131 alin.
(1)din Constituţie, republicată, referitoare la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară, fiind firesc ca procurorul, care are iniţiativa punerii în mişcare a acţiunii penale în cazurile în care aceasta este pornită din oficiu, iar nu partea civilă să poată solicita extinderea procesului penal, în condiţiile art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală. Normele criticate respectă, în opinia Guvernului, accesul liber la justiţie, existând garanţii procesuale prin intermediul cărora persoana vătămată într-un interes legitim, prin actele procurorului, se poate adresa justiţiei. De asemenea, în cazul în care instanţa de judecată găseşte neîntemeiată cererea de extindere a procesului penal şi procedează conform dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală (fie judecând cauza cu privire la acea persoană, fie revenind asupra extinderii sau dispunând trimiterea cauzei la procuror), partea nemulţumită poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătoreşti căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală. Se mai arată că dispoziţiile procesuale penale criticate nu contravin nici prevederilor art. 124 şi art. 126 alin.
(1)din Constituţie, republicată, deoarece înfăptuirea justiţiei în numele legii şi prin instanţele judecătoreşti are, în materie penală, semnificaţia judecării cauzei de către instanţă cu excluderea oricărei alte autorităţi, însă în limitele prevăzute în actul de sesizare. În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului arată că, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 21 din Constituţie, republicată, aceasta este neîntemeiată, întrucât procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este aplicată doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu. Or, dacă rechizitoriul dat de procuror, ca act de sesizare, stabileşte limitele judecăţii (faptele şi persoanele trimise în judecată), extinderea acestor limite în cursul judecăţii se face tot prin actul de voinţă al procurorului, iar atunci când acesta nu consideră necesară extinderea procesului penal cu privire la o altă persoană, care nu era arătată în actul de sesizare, instanţa nu poate efectua această extindere. O asemenea prerogativă este conformă cu rolul procurorului în procesul penal, în perfectă concordanţă cu prevederile art. 131 din Constituţie, republicată. Se menţionează totodată că împotriva refuzului procurorului de extindere a procesului penal la alte persoane se poate formula plângere în justiţie, potrivit prevederilor art. 278^1 din Codul de procedură penală, iar hotărârea pronunţată de instanţă cu privire la plângerea făcută conform art. 278^ 1 din Codul de procedură penală poate, la rândul ei, să fie atacată cu recurs de orice persoană interesată ale cărei interese legitime au fost vătămate. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 126 din Constituţie, republicată, se apreciază, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată. În cazul refuzului procurorului de a cere extinderea procesului penal la alte persoane decât cele indicate în actul de sesizare a instanţei, procurorul nu face un act de justiţie, în sensul prevederilor art. 126 din Constituţie, republicată. Instanţa de judecată este cea care se pronunţă atât în fond, cât şi în cazul exercitării recursului de către persoana nemulţumită de soluţia pronunţată. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: "În cursul judecăţii, când se descoperă date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoană. Dacă instanţa găseşte cererea întemeiată, o admite şi procedează potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător." Deşi autoarea excepţiei nu indică textele din Constituţie cărora le contravin dispoziţiile legale criticate, din motivarea excepţiei rezultă că acestea ar aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, garantate de art. 21 din Constituţie, dreptului la apărare prevăzut în art. 24 din Legea fundamentală şi principiului potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii, înscris în prevederile constituţionale ale art. 124 alin.
(1). Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că nu poate fi primită nici una dintre criticile formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea reţine că procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, reglementată de normele criticate, este aplicabilă doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, de către procuror (în cazul pornirii procesului penal la plângerea prealabilă a persoanei vătămate aceasta având posibilitatea chemării în judecată, în limitele prevăzute la art. 279 din Codul de procedură penală, a persoanei vinovate). Această procedură este în concordanţă cu prevederile art. 131 alin.
(1)din Constituţie, republicată, referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cărora "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". Corespunzător acestor atribuţii constituţionale, Ministerul Public este singurul îndreptăţit să ceară extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Această simetrie juridică respectă accesul liber la justiţie, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, deoarece împotriva măsurilor şi actelor efectuate de procuror se poate formula plângere în justiţie potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală, respectându-se astfel dreptul de acces liber la justiţie al oricărei persoane. Curtea mai reţine că prevederile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin.
(3)din Constituţie, republicată, şi nici dreptul la apărare, reglementat de prevederile constituţionale ale art. 24. Astfel, în cazul în care instanţa de judecată găseşte întemeiată cererea de extindere a procesului penal şi procedează conform dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură penală (fie judecând cauza şi cu privire la acea persoană, dacă procurorul declară că pune în mişcare acţiunea penală, fie revenind asupra extinderii ori dispunând trimiterea la procuror, atunci când procurorul declară că nu pune în mişcare acţiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333 din Codul de procedură penală), partea nemulţumită poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătoreşti căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală, putându-se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil. Curtea mai constată că dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 124 alin.
(1)din Legea fundamentală, întrucât înfăptuirea justiţiei în numele legii are semnificaţia, în speţă, a judecării cauzei penale în limitele actului de sesizare, persoana nemulţumită de soluţiile adoptate de organele judiciare având la dispoziţie suficiente modalităţi de contestare a acestora, folosind căile de atac. De altfel, dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională stabilind, în repetate rânduri, că aceste dispoziţii sunt conforme prevederilor Legii fundamentale (Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001, Decizia nr. 307 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2002, Decizia nr. 336 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002, Decizia nr. 195 din 27 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 august 2002, Decizia nr. 221 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 4 octombrie 2002). Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia adoptată prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.d) şi alin.
(3)şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Galmopan" - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 3.015/P/2003 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie 2004. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu ------------