← România

HOTĂRÂRE nr. 51 din 27 iulie 2005

HOTĂRÂRE nr. 51 din 27 iulie 2005 privind atribuirea calităţii şi a dreptului de exercitare a profesiei de auditor financiar persoanelor fizice care posedă o calificare profesională în audit financiar sau în profesii asimilate acestuia, atribuită de alt stat în acord cu reglementările specifice din acel stat Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 10 august 2005 Având în vedere prevederile art. 6 alin.

(5)şi ale art. 12 lit. A din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv îndeplinirea condiţiilor Normelor privind atribuirea calităţii şi a dreptului de exercitare a profesiei de auditor financiar pentru persoanele care posedă o calificare profesională în audit financiar sau profesii asimilate acestuia, atribuită de alt stat în acord cu reglementările specifice din acel stat, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 42/2005, precum şi procesele-verbale întocmite de comisia de examinare stabilită prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România, încheiate în data de 29 iunie 2005, respectiv 30 iunie 2005, Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă acordarea calităţii şi a dreptului de exercitare a profesiei de auditor financiar persoanelor fizice prevăzute în lista cuprinsă în anexa la prezenta hotărâre, care posedă o calificare profesională în audit financiar sau în profesii asimilate acestuia, atribuită de alt stat în acord cu reglementările specifice din acel stat. Articolul 2 Prezenta hotărâre va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România, prof. univ. dr. Ion Mihăilescu Bucureşti, 27 iulie 2005. Nr. 51. Anexa LISTA cuprinzând persoanele fizice care posedă o calificare profesională în audit financiar sau în profesii asimilate acestuia, atribuită de alt stat în acord cu reglementările specifice din acel stat, şi care au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.