METODOLOGIE din 6 mai 2008 pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 13 mai 2008 Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1
(1)Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. Prin excepţie, rezidenţiatul cu timp parţial asigură pregătirea numai în specialitatea medicină de familie. ...
(2)Rezidenţiatul se organizează sub forma rezidenţiatului pe locuri, a rezidenţiatului pe post şi a rezidenţiatului cu timp parţial şi are o durată cuprinsă între 3-7 ani, în funcţie de specialitate. ...
(3)Ministerul Sănătăţii Publice organizează concursul de intrare şi pregătirea prin rezidenţiat. ...
(4)Pregătirea în rezidenţiat începe cu un stagiu de minimum 6 luni în modulul de bază al specialităţii, cu excepţia specialităţilor cu profil chirurgical pentru care pregătirea începe cu un stagiu de minimum 6 luni în chirurgie generală. ...
(5)Coordonatorul/directorul de program de rezidenţiat are obligaţia de a urmări şi a evalua abilităţile practice ale rezidentului pentru specialitatea respectivă, având dreptul, după caz, după minimum 6 luni, de a propune reconversia profesională. ... Articolul 2
(1)Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care promovează concursul naţional de rezidenţiat şi aleg loc sau post în specialitate se confirmă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. ...
(2)Pregătirea în rezidenţiat se efectuează în unităţi sanitare acreditate, a căror nominalizare se face prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. ... Articolul 3
(1)Înscrierea la programul de pregătire în a doua specialitate se face în limita numărului de locuri disponibil, fiecare îndrumător putând avea maximum 2 medici specialişti în pregătire. ...
(2)În cazul în care solicitările depăşesc capacitatea de pregătire, se organizează un test de selecţie pe baza căruia se stabilesc persoanele admise în pregătire. ...
(3)Modulele de pregătire se efectuează integral, cu frecvenţă, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. ... Articolul 4
(1)Începând cu promoţia 2005, absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, neconfirmaţi în rezidenţiat, pot efectua 3 ani de practică supravegheată/asistată în unităţi sanitare publice, cabinete de medicină de familie, la solicitarea acestor unităţi, beneficiind de contract individual de muncă pe durată determinată. ...
(2)Practica supravegheată/asistată se poate efectua exclusiv în unităţile sanitare publice în care nu se desfăşoară program de pregătire în rezidenţiat. ...
(3)Pe parcursul celor 3 ani, medicii care efectuează practică supravegheată/asistată au obligaţia să se prezinte la concursul de rezidenţiat şi dobândesc dreptul de liberă practică după promovarea examenului de medic specialist. ... Capitolul II Rezidenţiatul Articolul 5 Metodologia de desfăşurare a concursului naţional de rezidenţiat pe post şi pe loc se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Articolul 6
(1)Coordonarea programului de rezidenţiat dintr-o anumită specialitate se realizează de către un coordonator/director de program, nominalizat de instituţiile de învăţământ superior medico-dentar sau farmaceutic acreditate şi confirmat prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. ...
(2)Coordonatorii/directorii unui program de rezidenţiat nominalizează îndrumătorii/responsabilii de formare în unitatea acreditată în care îşi desfăşoară activitatea. În cazul în care capacitatea de instruire este deficitară, acesta poate nominaliza îndrumători de formare, cu acordul acestora, şi în alte unităţi sanitare acreditate în care nu există coordonatori în specialitatea respectivă, în limita a 3 rezidenţi pe îndrumător. ...
(3)Coordonatorul/directorul unui program de rezidenţiat poate nominaliza îndrumători/responsabili şi în unităţi sanitare acreditate din alte centre universitare, în cazul în care într-un centru universitar acreditat pentru o specialitate cu rezidenţi în pregătire nu există coordonator. ...
(4)Statutul de coordonator de rezidenţiat pentru un alt centru universitar decât acela în care îşi desfăşoară activitatea este valabil doar pe perioada în care nu există un conferenţiar/profesor în specialitatea respectivă sau şef de lucrări în cazul specialităţii medicină de urgenţă. ...
(5)Responsabilitatea de pregătire, drepturile şi obligaţiile care decurg din aceasta revin îndrumătorilor/responsabililor nominalizaţi de coordonator/director de program din centrul universitar unde se efectuează pregătirea rezidentului. Cursurile teoretice şi examenul de final de modul sunt organizate de coordonator/director de program, cu participarea îndrumătorilor/responsabililor implicaţi în instruire. ... Articolul 7
(1)Schimbarea centrului universitar de pregătire pentru rezidenţi se efectuează în două sesiuni anuale, organizate ulterior examenului de specialist. ...
(2)Schimbarea centrului universitar de pregătire pentru rezidenţi se poate face în limita capacităţii de pregătire a centrului primitor şi pentru motive de întregire a familiei. ...
(3)Documentele necesare schimbării centrului de pregătire se prevăd prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. Avizul de primire al coordonatorului/directorului de program va trebui să specifice existenţa capacităţii de instruire. ... Articolul 8
(1)Evaluarea abilităţilor practice şi a cunoştinţelor teoretice ale rezidenţilor se efectuează la finalul fiecărui modul de pregătire prin examen, conform Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007. ...
(2)Coordonatorul/directorul de program are obligaţia evaluării abilităţilor practice ale rezidentului conform baremului de activităţi practice din curriculum, după o perioadă de 6-18 luni. ...
(3)În cazul în care această evaluare este finalizată cu calificativ necorespunzător, se poate recomanda încetarea pregătirii în specialitatea respectivă şi reconversie profesională ca rezident în specialitatea medicină de familie. ...
(4)În cazul în care recomandarea de reconversie profesională este contestată de rezident, decizia finală va fi luată de o comisie alcătuită din coordonatori/directori de rezidenţiat din specialitate. ...
(5)Recomandarea de reconversie profesională către medicină de familie se transmite Ministerului Sănătăţii Publice de către conducerea instituţiei de învăţământ superior acreditate şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice. ... Capitolul III A doua specialitate Articolul 9
(1)Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii confirmaţi specialişti se pot înscrie pentru a efectua pregătire în a doua specialitate cu taxă în orice specialitate prevăzută în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, conform facultăţii absolvite. ...
(2)Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii confirmaţi specialişti, care se prezintă la un alt concurs de rezidenţiat, care aleg loc sau post de rezident, încheie contract individual de muncă şi efectuează pregătire în noua specialitate, cu taxă. ...
(3)Coordonarea şi îndrumarea pregătirii în a doua specialitate cu taxă se efectuează similar cu cea de rezidenţiat, conform prevederilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului. Atribuţiile şi responsabilităţile coordonatorilor şi îndrumătorilor sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007. ...
(4)Cuantumul taxei se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice, la propunerea Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti. ... Articolul 10
(1)Înscrierile la programul de pregătire în a doua specialitate se fac la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, în trimestrele II şi IV, pe baza următoarelor documente: cerere, certificat de specialist, acordul angajatorului sau declaraţie pe propria răspundere, angajament de plată, certificat de membru al organizaţiei profesionale respective, certificat medical de sănătate. ...
(2)Lista coordonatorilor şi a îndrumătorilor pentru a doua specialitate este aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii publice, la propunerea instituţiilor de învăţământ superior, cu avizul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti; lista acestora şi a locurilor disponibile se afişează pe site-ul www.perfmed.ro în trimestrul II. ...
(3)Îndrumătorii care prin avizele acordate depăşesc capacitatea de pregătire vor stabili candidaţii admişi la pregătire în baza unui test de selecţie organizat de coordonatorii de pregătire în specialitate din centrul universitar respectiv. ...
(4)Testul de selecţie cuprinde 10 întrebări şi are o durată de două ore. Întrebările se alcătuiesc de către coordonatorii din centrul universitar respectiv, din tematica de rezidenţiat valabilă în anul în curs, cu respectarea domeniului. ...
(5)Selecţia se face pe îndrumător, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute la test. Responsabilitatea asupra corectitudinii organizării şi desfăşurării testului revine coordonatorilor de specialitate din centrul universitar în care se susţine testul. ...
(6)Nu se organizează test de selecţie în cazurile în care îndrumătorii au respectat limita de 2 candidaţi pe îndrumător. ...
(7)Fiecare coordonator transmite Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti lista nominală a candidaţilor admişi la pregătire, pe îndrumător. ...
(8)Lista candidaţilor admişi la pregătire pe centre, specialitate, coordonator şi îndrumător se afişează pe site-ul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, www.perfmed.ro, constituind comunicarea oficială de înscriere la programul de pregătire. ...
(9)Întreruperea pregătirii în a doua specialitate se face în situaţii excepţionale, cu avizul angajatorului şi al îndrumătorului de stagiu. ...
(10)Schimbarea centrului de pregătire, a coordonatorului sau îndrumătorului este posibilă o singură dată pe an, în limita capacităţii de pregătire, înainte de plată taxei de instruire. ...
(11)Stagiul de pregătire începe la data de 1 octombrie. ... Articolul 11
(1)Programul de pregătire în a doua specialitate se efectuează cu frecvenţă şi are durată totală, curriculum de pregătire şi barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice identice cu cele prevăzute pentru instruirea prin rezidenţiat. Programul asigură acelaşi nivel şi aceeaşi calitate a pregătirii de specialitate ca şi rezidenţiatul. ...
(2)Activitatea de pregătire teoretică şi practică, reprezentată de baremul de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice, este consemnată într-un document cu caracter obligatoriu, denumit Caietul de monitorizare a pregătirii. ...
(3)Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii specialişti care efectuează pregătire în a doua specialitate primesc la începutul programului de pregătire carnetul de pregătire pentru consemnarea stagiilor şi notelor la examenele de modul, Caietul de monitorizare a pregătirii şi curriculumul în specialitate. ...
(4)Carnetul de pregătire, Caietul de monitorizare a pregătirii şi curriculumul în specialitate se tipăresc de către Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, costurile aferente fiind incluse în taxa de pregătire. ...
(5)Stagiile efectuate în prima specialitate, care se regăsesc în curriculumul celei de-a doua specialităţi, pot fi echivalate în maximum 5 ani de la încheierea pregătirii în prima specialitate. ...
(6)Echivalarea stagiilor efectuate în prima specialitate se face în baza adeverinţelor eliberate de coordonatorii de rezidenţiat, cu condiţia resusţinerii examenului de modul, cu verificarea aptitudinilor teoretice şi practice. ...
(7)Examenul de modul se consideră promovat cu nota minimă 7,00. ... Capitolul IV Practica supravegheată/asistată Articolul 12
(1)Unităţile sanitare publice şi cabinetele de medicină de familie pot solicita angajarea absolvenţilor licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, neconfirmaţi în rezidenţiat, promoţii ulterioare anului 2004. Solicitările se transmit Ministerului Sănătăţii Publice prin autorităţile de sănătate publică. ...
(2)Încadrarea absolvenţilor licenţiaţi ai facultăţilor de medicină se face pe posturi de medic, cu contract individual de muncă pe durată determinată de cel mult 3 ani. ...
(3)Activitatea de practică supravegheată/asistată se desfăşoară sub responsabilitatea unui medic cu drept de liberă practică, nominalizat de managerul unităţii sanitare, respectiv de titularul cabinetului individual de medicină de familie. ...
(4)La finalul fiecărui an, medicul care are responsabilitatea supravegherii activităţii practice medicale va întocmi o fişă de caracterizare potrivit modelului din anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie, pe care o transmite autorităţii de sănătate publică, cu avizul managerului. ...
(5)Autorităţile de sănătate publică şi titularii cabinetelor individuale de medicină de familie trimit Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti situaţia nominală cu medicii care efectuează practică supravegheată/asistată, precum şi fişele de caracterizare prevăzute la alin.
(4). ... Articolul 13
(1)Medicii aflaţi în practică supravegheată/asistată au dreptul să asiste şi să ajute la examinarea pacienţilor, să efectueze investigaţii şi terapie sub stricta supraveghere şi responsabilitate a unui medic cu drept de liberă practică. ...
(2)Actul medical pe care îl prestează în timpul celor 3 ani de practică este sub responsabilitatea unui medic cu drept de liberă practică şi are drept scop menţinerea şi dezvoltarea abilităţilor profesionale şi cunoştinţelor dobândite pe parcursul facultăţii. ... Capitolul V Dispoziţii finale Articolul 14 Orice alte prevederi contrare prezentei metodologii se abrogă. Anexa la metodologie FIŞĂ DE CARACTERIZARE pentru activitatea desfăşurată de medicii aflaţi în practică supravegheată/asistată Numele ................................. Prenumele ........................ CNP ................. Facultatea ........................... Promoţia ................................ Unitatea sanitară Manager Medic cu drept de liberă practică Obiective 1. Capacitatea de a planifica şi a executa activităţile încredinţate, controlul şi verificarea ansamblului de condiţii materiale necesare Foarte bine (10
- p)Bine (8-9
- p)Satisfăcător (7
- p)Nesatisfăcător (1-6
- p)[ ] [ ] [ ] [ ] 2. Aptitudinea de a lucra în echipă Foarte bine (10
- p)Bine (8-9
- p)Satisfăcător (7
- p)Nesatisfăcător (1-6
- p)[ ] [ ] [ ] [ ] 3. Comportamentul în situaţii de urgenţă Foarte bine (10
- p)Bine (8-9
- p)Satisfăcător (7
- p)Nesatisfăcător (1-6
- p)[ ] [ ] [ ] [ ] 4. Executarea tehnicilor şi manevrelor medicale Foarte bine (10
- p)Bine (8-9
- p)Satisfăcător (7
- p)Nesatisfăcător (1-6
- p)[ ] [ ] [ ] [ ] 5. Calitatea comunicării informaţiilor medicale (scrise şi verbale) Foarte bine (10
- p)Bine (8-9
- p)Satisfăcător (7
- p)Nesatisfăcător (1-6
- p)[ ] [ ] [ ] [ ] 6. Comunicarea cu pacienţii Foarte bine (10
- p)Bine (8-9
- p)Satisfăcător (7
- p)Nesatisfăcător (1-6
- p)[ ] [ ] [ ] [ ] 7. Comunicarea cu echipa medicală Foarte bine (10
- p)Bine (8-9
- p)Satisfăcător (7
- p)Nesatisfăcător (1-6
- p)[ ] [ ] [ ] [ ] 8. Punctualitate şi implicare Foarte bine (10
- p)Bine (8-9
- p)Satisfăcător (7
- p)Nesatisfăcător (1-6
- p)[ ] [ ] [ ] [ ] Total punctaj ............... Recomandările medicului cu drept de liberă practică........................ ............................................................................... ............................................................................... Medic cu drept de liberă practică, Medic, Nume ........................ Nume ......................... Prenume ..................... Prenume ...................... Semnătură ................... Semnătură .................... La începerea practicii supravegheate/asistate, absolventul va fi informat asupra programului şi regulamentului de organizare şi funcţionare ale unităţii sanitare. La finalul fiecărui an, medicul care are responsabilitatea supravegherii activităţii practice medicale va transmite caracterizarea la autoritatea de sănătate publică, cu avizul managerului. Medicii care au efectuat 3 ani de practică supravegheată/asistată şi nu devin rezidenţi vor ocupa posturi conform prevederilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, în funcţie de recomandarea medicului cu drept de liberă practică. -------