HOTĂRÂRE nr. 1.110 din 15 iulie 2004 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 27 iulie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora. Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Paşcu p. Ministrul finanţelor publice, Maria Manolescu, secretar de stat Bucureşti, 15 iulie 2004. Nr. 1.110. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a construcţiilor care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale ----------