← România

HOTĂRÂRE nr. 930 din 20 august 2008

HOTĂRÂRE nr. 930 din 20 august 2008 privind aprobarea încadrării în categoria funcţională a drumurilor comunale a unor drumuri de interes local, precum şi modificarea lungimii unor drumuri comunale existente, situate în judeţul Satu Mare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 27 august 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12 şi 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă încadrarea în categoria funcţională a drumurilor comunale a unor drumuri de interes local, precum şi modificarea lungimii unor drumuri comunale existente, situate în judeţul Satu Mare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 şi 338 bis din 20 iulie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează în mod corespunzător. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul transporturilor, Ludovic Orban p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Horvath Anna Bucureşti, 20 august

  1. Nr.
  2. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a unor drumuri de interes local care se încadrează în categoria funcţională a drumurilor comunale, precum şi a unor drumuri comunale existente care îşi modifică lungimea, situate în judeţul Satu Mare ┌──────┬────────────┬─────────────────────┬──────────────────────────┬──────────┬────────────┐ │ Nr. │ Denumirea │ Traseul │ Poziţia kilometrică │ Lungimea │ Provine │ │ crt. │ drumului │ drumului ├───────────┬──────────────┤ reală │ din │ │ │ │ │ Origine │ Destinaţie │ (km) │ │ ├──────┼────────────┼─────────────────────┼───────────┼──────────────┼──────────┼────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ ├──────┴────────────┴─────────────────────┴───────────┴──────────────┴──────────┴────────────┤ │ A. Drumuri comunale noi │ ├──────┬────────────┬─────────────────────┬───────────┬──────────────┬──────────┬────────────┤ │ 1 │ DC 43 │Andrid - limită judeţ│ 0+000 │ 2+180 │ 2,180 │Drum vicinal│ │ │ │Bihor (spre comuna │ │ │ │ │ │ │ │Sălăcea, judeţul │ │ │ │ │ │ │ │Bihor) │ │ │ │ │ ├──────┼────────────┼─────────────────────┼───────────┼──────────────┼──────────┼────────────┤ │ 2 │ DC 43A │Andrid - limită judeţ│ 0+000 │ 1+950 │ 1,950 │Drum vicinal│ │ │ │Bihor (spre satul │ │ │ │ │ │ │ │Văşad, judeţul Bihor)│ │ │ │ │ ├──────┴────────────┴─────────────────────┴───────────┴──────────────┴──────────┴────────────┤ │ A. Drumuri comunale existente care îşi modifică lungimea │ ├──────┬────────────┬─────────────────────┬───────────┬──────────────┬──────────┬────────────┤ │
  3. │ DC 124 │DN 19 - Dindeştiul │ 0+000 │ 7+420 │ 7,420 │ DC 124 │ │ │ │Mic - Dindeşti (DJ │ │ │ │ │ │ │ │108 M) │ │ │ │ │ └──────┴────────────┴─────────────────────┴───────────┴──────────────┴──────────┴────────────┘ ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.