ORDIN nr. 792 din 20 iunie 1994 pentru aprobarea Normelor metodologice privind conţinutul-cadru al proiectelor - pe faze de proiectare -, al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al contractelor pentru execuţia investiţiilor publice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 19 august 1994 În aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 788/1992 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor şi ale Hotărârii Guvernului nr. 795/1992, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 491/1993, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, ministru de stat, ministrul finanţelor, şi ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului emit următorul ordin:
- În aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/1993, ale Hotărârii Guvernului nr. 592/1993 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 727/1993 se aproba Normele metodologice privind conţinutul-cadru al proiectelor - pe faze de proiectare -, al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al contractelor pentru execuţia investiţiilor publice, prevăzute în anexă.
- La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă anexele nr. 1 şi nr. 2, precum şi prevederile legate de acestea din normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 32/1993 şi ordinele ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 414/D/1991 şi nr. 569/D/
- La aceeaşi dată: - studiile de fezabilitate, proiectele tehnice, caietele de sarcini şi instrucţiunile pentru contractanţi (ofertanţi) elaborate se vor prezenta la avizare, după caz la aprobare, potrivit legilor în vigoare, conform conţinutului-cadru stabilit prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 32/1993 şi, respectiv, prin ordinele ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 414/D/1991 şi nr. 569/D/1991; - licitaţiile organizate şi în curs de desfăşurare pentru adjudecarea execuţiei investiţiilor publice se vor finaliza pe baza prevederilor în vigoare la data organizării acestora.
- Prezentul ordin, împreună cu normele metodologice prevăzute în anexa*), intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea lui în Monitorul Oficial al României. -------- *) Anexa se publică ulterior. Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, Marin Cristea -----------------------------