← România

HOTĂRÂRE nr. 176 din 22 septembrie 2010

HOTĂRÂRE nr. 176 din 22 septembrie 2010 privind aprobarea Procedurilor pentru acreditarea societăţilor de audit organizatoare de cursuri de pregătire profesională Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 5 ianuarie 2011 În temeiul: - art. 6 alin.

(3)şi al art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 24 şi 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 983/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 22 septembrie 2010, hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă Procedurile pentru acreditarea societăţilor de audit organizatoare de cursuri de pregătire profesională, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari şi Compartimentul secretariat vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Articolul 3 La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 123/2008 privind aprobarea Procedurilor pentru acreditarea societăţilor de audit organizatoare de cursuri de pregătire profesională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 8 iulie 2008, se abrogă. Articolul 4 Prezenta hotărâre se comunică Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România, Ion Mihăilescu Bucureşti, 22 septembrie 2010. Nr. 176. Anexa PROCEDURI pentru acreditarea societăţilor de audit organizatoare de cursuri de pregătire profesională Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Potrivit prevederilor legale, Camera Auditorilor Financiari din România organizează anual programul de pregătire profesională continuă pentru auditorii financiari şi stagiarii în activitatea de audit financiar, pentru a menţine un nivel de competenţă profesională ridicat în vederea realizării activităţii de audit financiar, conform cerinţelor standardelor, normelor şi regulilor din domeniu. Articolul 2 Prezentele proceduri urmăresc instituirea unei proceduri transparente, obiective şi flexibile de acreditare a societăţilor care vor organiza cursuri de pregătire profesională în colaborare cu Camera Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare CAFR sau Camera. Capitolul II Procedura de acreditare a societăţilor care organizează cursuri de pregătire profesională Articolul 3 Societăţile membre ale Camerei, precum şi entităţile acreditate internaţional în domeniu, care doresc să organizeze în colaborare cu Camera programul de pregătire profesională trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
  1. a)să solicite CAFR dreptul de organizare a cursurilor de pregătire profesională până la data stabilită; ...
  2. b)să aibă în obiectul de activitate codul CAEN care include organizarea de cursuri; ...
  3. c)lectorii contractaţi în vederea organizării cursurilor trebuie să îndeplinească condiţiile agreate de Consiliul CAFR prin procedura specifică adoptată; ...
  4. d)firma trebuie să aibă experienţă în domeniul auditului financiar sau experienţă în ceea ce priveşte organizarea de cursuri; ...
  5. e)locul de desfăşurare al cursului şi dotarea logistică să fie corespunzătoare cerinţelor CAFR; ...
  6. f)firma trebuie să fi obţinut calificativul A sau B la ultima inspecţie efectuată de către departamentul de specialitate al CAFR, unde este cazul; ...
  7. g)firma de audit, respectiv auditorii financiari membri activi ai Camerei, care au calitatea de asociaţi sau de administratori în cadrul firmei de audit, trebuie să nu fi suferit nicio sancţiune acordată de Cameră. ... Articolul 4 Societăţile care doresc să organizeze cursuri de pregătire profesională vor depune la Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari din cadrul Camerei un dosar care să cuprindă: 1. cerere prin care solicită dreptul de organizare a cursurilor de pregătire profesională; 2. copie de pe actul constitutiv care să ateste includerea în obiectul de activitate a codului CAEN pentru organizarea de cursuri; 3. lista cu lectorii societăţii împreună cu CV-urile acestora (Se vor alege dintre formatorii acreditaţi de CAFR.); 4. o prezentare a activităţii societăţii; 5. descrierea locului unde va organiza cursul, precum şi logistica pe care o va asigura firma. Articolul 5 Dosarul va fi analizat de către Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari, care va înainta o propunere de aprobare sau respingere Consiliului CAFR. Articolul 6 Hotărârea Consiliului CAFR se comunică celor interesaţi de către Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari şi se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 6 alin.
(5)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul III Organizarea cursurilor Articolul 7 Societăţile aprobate de Consiliul CAFR vor trimite confirmarea lor privind disponibilitatea de a organiza cursuri pentru anul respectiv. Articolul 8 Societăţile aprobate îşi vor putea realiza propriul program de organizare a cursurilor, pe tot parcursul anului, în concordanţă cu Programul de pregătire profesională continuă aprobat de Consiliul CAFR pentru anul respectiv. Programul va fi transmis Camerei şi publicat pe site. Capitolul IV Retragerea sau anularea acreditării unei societăţi organizatoare Articolul 9 O societate se poate retrage la cerere de pe lista societăţilor aprobate pentru organizarea programului de pregătire profesională. Articolul 10 Anularea acreditării unei societăţi organizatoare se poate realiza în următoarele condiţii: (
  1. i)dacă nu respectă cerinţele de organizare impuse de CAFR şi transmise anual prin Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari; (îi) dacă nu trimit în termenul prevăzut de CAFR datele necesare pentru organizarea cursurilor (de exemplu: lectori, locaţie, perioadă, prezenţă etc.); (iii) dacă obţin un calificativ insuficient în urma analizării chestionarelor de sugestii şi propuneri transmise participanţilor la curs; (
  2. iv)dacă nu mai respectă condiţiile prevăzute la art. 3; (
  3. v)dacă nu organizează timp de 2 ani consecutivi cursuri de pregătire profesională în colaborare cu Camera. Articolul 11 Dacă se constată îndeplinirea uneia sau mai multor condiţii prevăzute la art. 10, Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari va înainta Consiliului Camerei o propunere de anulare a acreditării unei societăţi organizatoare de cursuri. Articolul 12 Hotărârea Consiliului se comunică celor interesaţi de către Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari şi se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 6 alin.
(5)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 13 O societate a cărei acreditare a fost anulată poate solicita o nouă aprobare începând cu anul următor de pregătire profesională, dacă face dovada respectării condiţiilor prevăzute la art. 3. Capitolul V Dispoziţii finale Articolul 14 Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari va publică anual pe site-ul CAFR lista societăţilor organizatoare. ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.