← România

HOTĂRÎRE Nr. 1464 din 24 decembrie 1996

HOTĂRÎRE Nr. 1464 din 24 decembrie 1996 privind stabilirea şi plata sumelor forfetare ce se plătesc de către Ministerul Învăţământului Regiei Autonome "Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române" şi Regiei Autonome de Exploatare a Metroului "Metrorex" Bucureşti pentru reducerile cu 50% ale tarifelor pentru transportul pe calea ferată şi, respectiv, pentru transportul subteran cu metroul, acordate elevilor şi studenţilor, potrivit legii Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 350 din 27 decembrie 1996 În temeiul prevederilor art. 174 alin.

(1)şi
(2)din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1996, Guvernul României hotărăşte: Articolul UNIC Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 309/1996 privind acordarea de reduceri cu 50% ale tarifelor pentru transportul local în comun, de suprafaţa şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, de care beneficiază elevii şi studenţii din învăţământul de stat şi din învăţământul particular acreditat, se aproba plata din bugetul Ministerului Învăţământului pe anul 1996 a sumei de 8.047 milioane lei către Regia Autonomă "Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române" şi, respectiv, a sumei de 463,2 milioane lei către Regia Autonomă de Exploatare a Metroului "Metrorex" Bucureşti, sume forfetare care reprezintă cota de 50% din contravaloarea prestaţiilor de transport efectuate pentru elevi şi studenţi. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: --------------- Ministrul învăţământului, Virgil Petrescu Ministru de stat, ministrul finanţelor, Mircea Ciumara Ministrul transporturilor, Traian Basescu --------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.