← România

HOTĂRÂRE nr. 4/III din 24 aprilie 2008

HOTĂRÂRE nr. 4/III din 24 aprilie 2008 pentru modificarea Listei cuprinzând comunităţile rome eligibile pentru sprijin în cadrul Programului de intervenţii prioritare, componenta I a Proiectului de incluziune socială, aprobată prin Hotărârea Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială nr. 2/VI/2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 15 mai 2008 În temeiul art. 9 alin.

(1)şi
(2), al art. 17 şi 18 din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 40/2007 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind incluziunea socială, semnat la Bucureşti la 4 iulie 2006, Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială hotărăşte: Articolul I Lista cuprinzând comunităţile rome eligibile pentru sprijin în cadrul Programului de intervenţii prioritare, componenta I a Proiectului de incluziune socială, aprobată prin Hotărârea Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială nr. 2/VI/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 26 septembrie 2007, se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul II Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul III Conducerea executivă a Fondului Român de Dezvoltare Socială se împuterniceşte în vederea publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, Valentina Conţescu Bucureşti, 24 aprilie 2008. Nr. 4/III. Anexa ────── (Anexa la Hotărârea nr. 2/VI/2007) ────────────────────────────────── LISTA comunităţilor eligibile pentru a solicita finanţare în cadrul Programului de intervenţii prioritare, componenta I a Proiectului de incluziune socială ____________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.