← România

DECIZIE nr. 40 din 24 aprilie 1997

DECIZIE nr. 40 din 24 aprilie 1997 privind staţiile locale ce retransmit programele difuzate - pe cale radioelectrica terestra sau prin satelit - de o statie aparţinând aceluiaşi titular de licenţă de emisie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 96 bis din 21 mai 1997 În scopul asigurării unor condiţii egale statiilor locale ce retransmit în diferite proporţii programele unor staţii cu statut de statie cap de reţea, în temeiul prevederilor art. 32 din Legea audiovizualului nr. 48/1992 şi în conformitate cu prevederile art. 29 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide: Articolul 1 Staţiile locale ce retransmit, în proporţie mai mare de 10% din timpul zilnic de emisie, programul difuzat - pe cale radioelectrica terestra sau prin satelit -, de o statie aparţinând aceluiaşi titular de licenţă de emisie, se aliniaza, din punct de vedere al programului propriu transmis, statiilor cu statut de staţii afiliate, definit prin Decizia C.N.A. nr. 164 din 5 decembrie

  1. Articolul 2 Staţiile locale în situaţia celor prevăzute la art. 1, în funcţiune la data prezentei decizii, vor depune, până la data de 2 iunie 1997, grile de program ce trebuie să includă difuzarea unui program alcătuit din minimum 3 ore/zi pentru radiodifuziune sonora şi din minimum 2 ore/zi, pentru televiziune, producţie proprie locală, în intervalele orare 6,00-9,00 şi 18,00-23,
  2. Difuzarea programelor în condiţiile prevăzute la alineatul precedent va începe cel mai tirziu la data de 15 iulie
  3. Articolul 3 Decizia intră în vigoare la data adoptării ei, iar nerespectarea prevederilor sale va fi sancţionată conform Legii audiovizualului nr. 48/
  4. PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, MIRCEA SORIN MOLDOVAN ---------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.