HOTĂRÂRE nr. 814 din 4 august 2010 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2010 al Companiei Naţionale "Unifarm" - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 12 august 2010 Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 15 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. IV alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2010 al Companiei Naţionale "Unifarm" - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se va face defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al Companiei Naţionale "Unifarm" - S.A. Bucureşti, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii. ... Articolul 2
(1)Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al Companiei Naţionale "Unifarm" - S.A. Bucureşti, menţionat la art. 1, reprezintă limita maximă şi nu poate fi depăşit. ...
(2)În situaţia în care în cursul execuţiei bugetului se înregistrează depăşiri ale veniturilor aprobate, Compania Naţională "Unifarm" - S.A. Bucureşti va putea efectua cheltuieli proporţional cu gradul de realizare a veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi. ... Articolul 3
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 5.000 lei. ...
(2)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(3)Contravenţia se constată de organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: p. Ministrul sănătăţii, Raed Arafat, subsecretar de stat Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mihai Constantin Şeitan Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 4 august 2010. Nr. 814. Anexa MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Compania Naţională "Unifarm" - S.A. Bucureşti str. Av. Sănătescu nr. 48, sectorul 1, Bucureşti CUI: RO11653560 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2010 ---------