← România

HOTĂRÂRE nr. 757 din 19 octombrie 2016

HOTĂRÂRE nr. 757 din 19 octombrie 2016 privind aprobarea sumei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2016 ce se va aloca pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea "Romaero" - S.A. Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 25 octombrie 2016 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 2 şi 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2015 privind unele măsuri pentru realizarea de investiţii la operatorii economici din industria de apărare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 79/2016, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă suma de 788.000 lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2016 pentru plata drepturilor prevăzute de art. 7 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, aprobată cu completări prin Legea nr. 259/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în beneficiul persoanelor disponibilizate de la Societatea "Romaero" - S.A. Bucureşti, în condiţiile planului de disponibilizare aprobat potrivit legii. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: -------------- Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, Costin Grigore Borc Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Dragoş-Nicolae Pîslaru Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu Bucureşti, 19 octombrie 2016. Nr. 757. ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.