ORDIN nr. 5.058 din 27 august 2015 privind aprobarea programelor şcolare ale modulelor pentru cultura de specialitate, pregătire practică şi stagii de pregătire practică, din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a X-a şi a XI-a, învăţământ profesional cu durata de 3 ani Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 14 octombrie 2015 În conformitate cu: - prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin. Articolul 1 Programele şcolare ale modulelor pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică (curriculum în dezvoltare locală - CDL), pentru clasa a X-a învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, care se aplică începând cu anul şcolar 2015-2016, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, interimar, nr. 4.681/2012 privind aprobarea curriculumului pentru cultura de specialitate, pregătire practică şi stagii de pregătire practică din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a X-a, învăţământ profesional de 2 ani. Articolul 2 Programele şcolare ale modulelor pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică (curriculum în dezvoltare locală - CDL), pentru clasa a XI-a învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, care se aplică începând cu anul şcolar 2016-2017, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.353/2013 privind aprobarea curriculumului pentru pregătire practică şi stagiu de pregătire practică, din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a XI-a, învăţământ profesional de 2 ani, şi a planului de învăţământ pentru pregătire practică şi stagiu de pregătire practică, din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a XI-a, învăţământ profesional de 2 ani, calificarea operator fabricarea şi prelucrarea polimerilor. Articolul 3 Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară, Direcţia pentru învăţământ în limbile minorităţilor, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ profesional şi tehnic duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu Bucureşti, 27 august 2015. Nr. 5.058. ---------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.