ACORD din 25 februarie 1994 între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane privind cooperarea în domeniul turismului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 19 ianuarie 1995 Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane, numite în continuare părţi, luând în considerare legăturile de prietenie existente între ele, convinse de importanţa pe care o poate avea dezvoltarea relaţiilor turistice nu numai în favoarea respectivelor economii, ci şi pentru aprofundarea cunoaşterii reciproce a celor două popoare, constiente de faptul ca turismul, din punct de vedere al dinamicii sale socioculturale şi economice, este un instrument excelent de promovare a dezvoltării economice, a înţelegerii şi stringerii bunelor relaţii de colaborare dintre cele doua popoare, dorind sa realizeze o cooperare mai strinsa şi cît mai avantajoasă posibil în domeniul turismului, au convenit sa încheie prezentul acord. Articolul 1 Părţile vor întreprinde măsurile pe care le considera necesare pentru promovarea şi creşterea schimburilor turistice dintre cele doua tari. Pentru aceasta, fiecare dintre părţi va impulsiona dezvoltarea colaborării dintre organismele oficiale de turism din cele doua tari. Articolul 2 În limitele stabilite de legislaţia interna din fiecare ţara, părţile vor favoriza dezvoltarea colaborării în următoarele domenii:
- a)promovarea şi publicitatea turistica; ...
- b)acordarea de facilităţi pentru importul şi exportul materialelor de publicitate turistica, în scopul distribuirii acestora. Aceste publicaţii vor fi exceptate de la taxele vamale sau de la alte taxe de intrare, specificându-se ca ele nu vor fi comercializate; ...
- c)simplificarea, în limita posibilului, a formalităţilor cerute la efectuarea călătorilor turistice. ... Articolul 3 Părţile vor schimba între ele informaţii referitoare la:
- a)resursele lor turistice; ...
- b)serviciile turistice de care dispun; ...
- c)experientele fiecăreia în domeniul administrării hoteliere şi a altor spaţii de cazare; ...
- d)reglementările pe care le are fiecare dintre ele în domeniul activităţii turistice; ...
- e)legislaţia interna referitoare la protecţia şi conservarea resurselor naturale şi culturale ca locuri de atractie turistica; ...
- f)planurile de învăţământ în materie de turism, în scopul perfecţionării personalului tehnic şi specializat; ...
- g)disponibilităţile de burse legate de activitatea turistica; ...
- h)studii şi investigaţii referitoare la activitatea turistica. ... Părţile vor asigura ca promovarea turistica să fie realizată de către organizaţiile şi agenţii economici de profil, în conformitate cu legislaţia şi realitatile istorice şi culturale din fiecare ţara. Articolul 4 Părţile vor facilita, potrivit propriilor lor legislaţii, dezvoltarea colaborării dintre agenţii economici de turism publici şi privati din cele doua tari, cum sunt: agenţii de voiaj, agenţii comercializatoare şi turoperatori, lanturi hoteliere care pot promova turismul reciproc între ambele părţi. Articolul 5 Părţile se vor adresa autorităţilor lor competente pentru stabilirea de modalităţi de transport aerian adecvate şi eficiente, care să faciliteze dezvoltarea turismului între cele doua tari. Articolul 6 Părţile, prin intermediul organismelor lor de resort, vor efectua schimburi de experienta între oficiali şi experţi de turism, în scopul cunoaşterii infrastructurii turistice a fiecărei tari şi pentru a crea posibilitatea definirii domeniilor în care colaborarea poate avea efecte benefice. Articolul 7 Pe baza legislaţiei interne a fiecărei tari, părţile vor analiza posibilităţile de investire a capitalului român, mexican sau mixt în respectivele sectoare de turism. Articolul 8 Părţile vor sprijini contactele dintre instituţiile şi agenţii economici implicaţi în turism din ambele tari, în scopul de a constitui societăţi mixte care să sprijine dezvoltarea efectivă a activităţilor de turism. Articolul 9 Părţile considera necesar schimbul reciproc de informaţii privind volumul şi caracteristicile potenţialului real al pieţei turistice din ambele tari. Părţile convin ca parametrii pentru obţinerea şi prezentarea statisticilor turistice interne şi internaţionale stabilite de către Organizaţia Mondială a Turismului vor constitui cerinţe pentru realizarea scopurilor menţionate mai sus. Articolul 10 1. Părţile vor colabora cu Organizaţia Mondială a Turismului pentru dezvoltarea şi stimularea adoptării de reguli generale uniforme şi de practici recomandate, care, prin aplicarea lor de către guverne, vor facilita turismul. 2. Părţile se vor sprijini reciproc în materie de cooperare şi participare efectivă în Organizaţia Mondială a Turismului. Articolul 11 Pentru a urmări aplicarea prezentului acord, promovarea şi evaluarea rezultatelor acestuia, părţile vor stabili un grup de lucru având acelaşi număr de reprezentanţi pentru fiecare dintre părţi, la care vor putea fi invitaţi membri ai sectorului turistic privat, şi a cărui finalitate să fie realizarea obiectivelor specificate în prezentul acord. Grupul de lucru se va reuni alternativ în România şi în Mexic, cu o periodicitate pe care o va determina acest grup în scopul evaluării activităţilor realizate în baza prezentului acord. Articolul 12 1. Prezentul acord va intra în vigoare la data la care ambele părţi vor notifica, pe cale diplomatică, îndeplinirea cerinţelor acestuia în conformitate cu legislaţia naţionala a fiecăreia. 2. Acest acord va fi valabil pe o perioadă de 5 ani şi se va reînnoi automat pe perioade egale cu durata, cu excepţia situaţiei în care una dintre părţi îşi va manifesta dorinţa de a-l denunta prin intermediul unei notificări scrise adresate celeilalte părţi pe cale diplomatică, cu 3 luni înainte de termenul dorit în acest sens. 3. Denunţarea prezentului acord nu va afecta realizarea programelor şi proiectelor care au fost deja efectuate în timpul valabilităţii acestuia, cu excepţia situaţiei în care părţile stabilesc altfel. Articolul 13 După intrarea în vigoare a acestui acord, Acordul de cooperare turistica dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Statelor Unite Mexicane, semnat la Ciudad de Mexico la 10 iunie 1975, îşi va inceta valabilitatea. Prezentul acord a fost semnat de reprezentanţii respectivelor guverne, deplin autorizaţi, la Ciudad de Mexico la data de 25 februarie 1994, în doua exemplare originale, valabile în mod egal, în limbile română şi spaniola. Pentru Guvernul României, Dan Matei Agathon, ministrul turismului Pentru Guvernul Statelor Unite Mexicane, Jesus Silva-Herzog, secretar al turismului -------------------