HOTĂRÂRE nr. 1.115 din 10 noiembrie 2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Iaşi - Etapa I - Varianta Sud" - Obiect 1. Varianta trafic greu, sector km 0 + 000 (DN 28) - km 13 + 905 (DJ 248) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 782 din 23 noiembrie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin.
(1)din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta de ocolire a municipiului Iaşi - Etapa I - Varianta Sud" - Obiect
- Varianta trafic greu, sector km 0 + 000 (DN 28) - km 13 + 905 (DJ 248), potrivit hărţii topografice prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ----------- Notă ... *) Anexa se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională. Articolul 2 Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată ce constituie coridorul de expropriere pentru amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1, expropriator fiind statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Articolul 3 Se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1 suma globală estimată de 24.500 mii lei, alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie conform Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cap. 84.01 "Transporturi", titlul "Alte transferuri", poziţia "Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat". Articolul 4 Suma prevăzută la art. 3 se virează de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acesteia, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. pentru lucrarea prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii. Articolul 5 Planul cu amplasamentul lucrării, delimitarea suprafeţelor şi a construcţiilor supuse exproprierii, precum şi tabelul cu imobilele care constituie coridorul de expropriere se aduc la cunoştinţa publică prin afişare la sediul consiliilor locale implicate şi vor rămâne afişate până la finalizarea procedurii de despăgubire. Articolul 6 Regularizarea documentaţiilor cadastrale se va efectua de către expropriator, pe baza proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, fără a afecta dispoziţiile prezentei hotărâri, cu respectarea reglementărilor în vigoare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Pistru Popa Eusebiu Manea, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 10 noiembrie
- Nr. 1.
- -------