HOTĂRÂRE nr. 756 din 11 iulie 2007 privind transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, din administrarea Ministerului Apărării în administrarea unor consilii locale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 1 august 2007 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unor bunuri mobile, proprietate privată a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării în administrarea unor consilii locale, în scopul constituirii stocurilor pentru acordarea de ajutor populaţiei aflate în zonele calamitate. Articolul 2 Patrimoniul Ministerului Apărării se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor mobile transmise potrivit prevederilor art.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.