← România

ORDIN Nr. 5692 din 24 noiembrie 1995

ORDIN Nr. 5692 din 24 noiembrie 1995 pentru aprobarea Normelor privind organizarea, desfăşurarea şi finanţarea activităţilor din taberele studenţeşti gratuite de odihnă, de creaţie şi sportive Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 293 din 19 decembrie 1995 Ministrul învăţământului, având în vedere prevederile art. 175 din Legea învăţământului nr. 84/1995, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 458/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Învăţământului, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Normelor privind organizarea, desfăşurarea şi finanţarea activităţilor din taberele studenţeşti gratuite de odihnă, de creaţie şi sportive, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziţii contrare îşi încetează valabilitatea. Articolul 3 Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României. Ministrul învăţământului, Liviu Maior Anexa 1 NORME privind organizarea, desfăşurarea şi finanţarea activităţilor din taberele studenţeşti gratuite de odihnă, de creaţie şi sportive 1. În perioada vacantelor studenţeşti se organizează tabere de odihnă, de creaţie şi sportive, pentru un număr de studenţi de până la 15% din numărul studenţilor de la învăţământul de stat, cursuri de zi, în diferite staţiuni balneoclimaterice din ţara. 2. Studenţii beneficiază de sprijin material pentru participarea la tabere gratuite de odihnă, de creaţie şi sportive, după cum urmează:

  1. a)studenţii de la cursurile de zi care au obţinut cel puţin media generală 8,50 în anul universitar precedent (sau la examenul de admitere pentru anul I), nu au avut restante şi se încadrează în normele universitare pot beneficia de bilete gratuite în taberele de odihnă; ...
  2. b)studenţii care sunt membri în formatiile artistice, laureate la festivalurile studenţeşti naţionale şi internaţionale, sau în cercuri de creaţie beneficiază de bilete de odihnă gratuite, în vederea sustinerii unor spectacole cultural-artistice şi a programelor culturale din tabara. Nominalizarea formatiilor artistice studenţeşti pentru participarea în tabere se face de către Ministerul Învăţământului - serviciul de specialitate; ...
  3. c)studenţii sportivi care sunt membri în formatiile sportive şi au obţinut performanţe naţionale sau internaţionale pot beneficia de bilete de odihnă gratuite. Nominalizarea studenţilor sportivi pentru participare în tabere se face de către Ministerul Învăţământului, la propunerea cluburilor sportive universitare. ... 3. Organizarea taberelor studenţeşti, în vacante, se face în funcţie de fondurile prevăzute în bugetul aprobat Ministerului Învăţământului cu aceasta destinaţie, prin negocieri ale Ministerului Învăţământului cu deţinătorii bazelor de odihnă şi tratament. 4. Costurile medii în taberele studenţeşti se stabilesc de către Ministerul Învăţământului, prin aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/1993, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 19/1995, în sensul aplicării procedurii de licitaţie în cazul depăşirii cuantumului valoric stabilit prin reglementările în vigoare sau, respectiv, potrivit normelor legale care reglementează achiziţiile publice de bunuri şi servicii, având în vedere ca: - serviciile de masa se asigura la tarife de până la nivelul de cantina sau de pensiune din staţiunea respectiva; - serviciile de cazare se asigura la tarife de până la nivelul minim al staţiunii respective, în funcţie de gradul de confort. 5. Finanţarea organizării taberelor studenţeşti de odihnă, de creaţie şi sportive se asigura de către Ministerul Învăţământului, iar tipărirea şi repartizarea biletelor de tabara se realizează prin Casa de Cultura Studenteasca din Bucureşti. 6. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor studenţeşti din taberele de odihnă, repartizarea locurilor în tabere, pe instituţii de învăţământ superior, se fac prin ordin al ministrului învăţământului, emis pentru fiecare vacanta. ----------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.