← România

CONTRACT DE ACTIVITATE din 2 septembrie 2004

CONTRACT DE ACTIVITATE din 2 septembrie 2004 a Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2004-2007 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 9 septembrie 2004 Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Părţile contractante Prezentul contract de activitate se încheie între Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în numele statului, şi Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., administratorul infrastructurii feroviare publice din România, denumită în continuare C.F.R. - S.A., în concordanţă cu prevederile art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 89/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2 Obiectul şi durata contractului de activitate

(1)Prezentul contract de activitate stabileşte obligaţiile reciproce ale C.F.R. - S.A. şi ale Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru asigurarea stării tehnice şi de exploatare a infrastructurii feroviare, care să garanteze condiţiile de desfăşurare a transporturilor de marfă şi de călători pe căile ferate române în condiţii de siguranţă a circulaţiei. ...
(2)Prezentul contract de activitate se încheie pentru perioada 2004-2007. ...
(3)Prezentul contract de activitate conţine, la data semnării, clauzele generale pentru întreaga durată de valabilitate, inclusiv pentru anul 2004. ...
(4)Prevederile specifice pentru anii 2005-2007 se stabilesc anual, prin hotărâre a Guvernului pentru aprobarea bugetului C.F.R. - S.A., după aprobarea legii anuale a bugetului de stat. ... Capitolul II Obligaţiile generale ale părţilor Articolul 3 Obligaţii generale ale C.F.R. - S.A.
(1)Pe toată durata de valabilitate a prezentului contract de activitate, C.F.R. - S.A. se obligă să încheie fără pierderi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli. În acest scop C.F.R. - S.A. îşi va dimensiona cheltuielile strict la nivelul veniturilor realizate din exploatarea comercială a propriilor capacităţi de circulaţie, din exploatarea patrimoniului, din închirierea unor părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile, din alte activităţi proprii, din transferurile de la bugetul de stat şi din creditele externe rambursabile şi nerambursabile. ...
(2)În cazul în care nivelul veniturilor anuale nu acoperă integral cheltuielile programate, C.F.R. - S.A. va lua măsuri de diminuare a cheltuielilor, dar fără afectarea siguranţei circulaţiei. ...
(3)Pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat conform legii, C.F.R. - S.A. se obligă să asigure desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă. ...
(4)C.F.R. - S.A. se obligă să execute lucrări în conformitate cu programele de investiţii, de reabilitare şi reparaţii, încadrându-se în alocaţiile bugetare acordate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. ...
(5)C.F.R. - S.A. se obligă ca prin programul de reparaţii şi întreţinere să diminueze numărul de zone şi numărul de kilometri cu restricţii de viteză şi puncte periculoase, cu prioritate pe liniile magistrale. ... Articolul 4 Obligaţii generale ale Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
(1)Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va susţine includerea în bugetul său, în fiecare an, a sumelor necesare pentru asigurarea reparaţiilor infrastructurii feroviare publice şi pentru stoparea degradării tehnice a acesteia. ...
(2)Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va susţine, în fiecare an, continuarea investiţiilor la infrastructura feroviară publică, inclusiv a celor aflate în curs de realizare, acordându-se prioritate modernizării traseelor coridoarelor europene de transport feroviar, cu asigurarea finanţărilor prin includerea în bugetul său a sumelor necesare. ...
(3)Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va sprijini încheierea de către C.F.R. - S.A. a unor convenţii cu autorităţile administraţiei publice locale pentru susţinerea financiară a traficului cu trenuri locale de navetişti solicitate de acestea, în condiţiile legii. ... Capitolul III Condiţiile generale de funcţionare a infrastructurii feroviare Articolul 5 Parametrii de performanţă ai infrastructurii feroviare publice
(1)Pe întreaga durată de valabilitate a prezentului contract de activitate, C.F.R. - S.A. va acţiona pentru satisfacerea necesităţilor pieţei de transport feroviar. ...
(2)Pe perioada de valabilitate a prezentului contract de activitate, C.F.R. - S.A. va asigura alocarea capacităţilor de infrastructură necesare conform capacităţilor de circulaţie existente pe infrastructura feroviară publică pentru transportul feroviar de călători şi marfă la nivelul cerinţelor pieţei de transport feroviar. ...
(3)Capacităţile de circulaţie pe infrastructura feroviară publică pot fi revăzute anual, în funcţie de evoluţia cerinţelor pieţei de transport feroviar. ...
(4)Prin programele de reparaţie anuale C.F.R. - S.A. are obligaţia să menţină infrastructura feroviară de pe traseele coridoarelor europene la parametrii realizaţi prin modernizare. ...
(5)Pentru realizarea prevederilor alin.
(4)C.F.R. - S.A. are obligaţia să aplice numai proceduri de întreţinere care să menţină linia la nivelul parametrilor proiectaţi şi realizaţi prin modernizarea liniei. ... Articolul 6 Fonduri necesare pentru funcţionarea infrastructurii feroviare
(1)Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va susţine ca prin bugetul său să se asigure, pe perioada de valabilitate a prezentului contract de activitate, finanţarea lucrărilor de investiţii, reparaţii, modernizări şi/sau dezvoltări ale infrastructurii feroviare publice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul său. ...
(2)În condiţiile în care cheltuielile pentru investiţii, reparaţii, modernizări şi/sau dezvoltări ale infrastructurii feroviare publice nu pot fi asigurate integral din sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, se va proceda conform prevederilor art. 2 alin.
(4). ...
(3)În cazul unor calamităţi naturale, dezastre sau evenimente de cale ferată, elementele afectate ale infrastructurii feroviare publice vor fi repuse în funcţiune în cel mai scurt timp, utilizându-se resursele care pot fi mobilizate în acest scop, în condiţiile legii. ...
(4)Cheltuielile ocazionate de repunerea în funcţiune a infrastructurii feroviare publice afectate ca urmare a unor calamităţi naturale sau dezastre se acoperă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. ... Capitolul IV Programele prioritare de dezvoltare, modernizare şi investiţii ale infrastructurii feroviare publice Articolul 7 Corelarea programelor prioritare
(1)Programele prioritare de dezvoltare, modernizare şi investiţii ale infrastructurii feroviare publice se stabilesc în corelare cu prevederile Legii nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european, cu modificările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.003/2001 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului feroviar din România în perioada 2001-2010, ale angajamentelor asumate de România privind aderarea la Uniunea Europeană pentru perioada corespunzătoare statutului de stat candidat, precum şi ale altor acte normative sau acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte. ...
(2)Programele de investiţii, modernizări şi/sau dezvoltări ale infrastructurii feroviare publice se vor aproba în anexa la bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. ... Articolul 8 Lista programelor prioritare
(1)Principalele programe prioritare de dezvoltare, modernizare şi investiţii ale infrastructurii feroviare publice pentru perioada de valabilitate a prezentului contract de activitate sunt prevăzute în tabelul nr. 1. ...
(2)La programele prevăzute la alin.
(1)se adaugă programul de modernizare a sistemului financiar-contabil al C.F.R. - S.A., inclusiv pentru managementul proiectelor companiei. ... Capitolul V Limitele maxime ale tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare pentru traficul feroviar intern Articolul 9 Tariful de utilizare a infrastructurii feroviare
(1)Tariful de utilizare a infrastructurii feroviare publice (TUI) se aplică pentru accesul pe infrastructura publică conform art. 12 alin.
(2)şi
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(2)Limitele maxime ale tarifelor de utilizare a infrastructurii feroviare pentru transportul feroviar de marfă şi transportul feroviar de călători sunt prevăzute în tabelul nr. 2. ...
(3)În scopul atragerii de trafic feroviar de tranzit şi al administrării infrastructurii feroviare pe principii comerciale, C.F.R. - S.A. poate aplica tarife reduse faţă de cele prevăzute la alin.
(1), în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare şi certificarea în materie de siguranţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2004. ...
(4)Cuantumul şi condiţiile de aplicare a tarifelor prevăzute la alin.
(2)se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ...
(5)Tarifele prevăzute la alin.
(2)se aplică nediscriminatoriu, pentru toţi operatorii de transport feroviar aplicându-se tarife similare pentru servicii de transport feroviar similare. ... Articolul 10 Îmbunătăţirea metodologiei de tarifare a utilizării infrastructurii feroviare
(1)C.F.R. - S.A. şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului se angajează să îmbunătăţească metodologia de tarifare a utilizării infrastructurii feroviare pe baza experienţei acumulate şi a practicii statelor membre ale Uniunii Europene şi să o supună aprobării, conform legislaţiei în vigoare. ...
(2)În scopul realizării prevederilor alin.
(1), C.F.R. - S.A. va propune spre aprobare conform alin.
(1), până la sfârşitul anului 2005, o metodologie de tarifare care să se aplice pe întreaga reţea feroviară şi pentru toţi operatorii de transport feroviar. ...
(3)Se interzice C.F.R. - S.A. să presteze servicii în pierdere, practicând tarife necomerciale care să conducă la eforturi financiare suplimentare ale statului în susţinerea bugetului de venituri şi cheltuieli al acesteia. ...
(4)Pentru alte servicii care nu intră în tariful de utilizare a infrastructurii feroviare publice, tarifele se aprobă conform prevederilor art. 19 lit. o) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 581/1998, cu modificările şi completările ulterioare. ...
(5)Plăţile operatorilor feroviari către C.F.R. - S.A. se vor efectua conform contractelor de acces pe infrastructura feroviară. Pentru întârzieri la plata tarifelor de utilizare a infrastructurii feroviare, C.F.R. - S.A. poate decide suspendarea accesului operatorului în cauză la infrastructura feroviară, conform prevederilor art. 12 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998, cu modificările şi completările ulterioare. ... Capitolul VI Dispoziţii finale Articolul 11 Nerealizarea unor prevederi din contractul de activitate Părţile semnatare se vor întâlni cel puţin semestrial pentru a examina stadiul derulării prezentului contract de activitate şi, după caz, pentru a analiza cauzele nerealizării unor clauze ale acestuia, în vederea stabilirii măsurilor de remediere, în mod special dacă: - C.F.R. - S.A. nu poate asigura, în cursul unui an, execuţia unui buget de venituri şi cheltuieli echilibrat; - Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nu poate realiza una dintre obligaţiile ce îi revin din prezentul contract de activitate. Articolul 12 Alte prevederi
(1)În situaţii deosebite care nu au putut fi avute în vedere în cadrul prezentului contract de activitate, de natură a afecta executarea acestuia, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de reprezentant al Guvernului, şi C.F.R. - S.A. vor analiza împreună aspectele rezultate din asemenea situaţii şi vor face propuneri de soluţionare sau, după caz, de modificare corespunzătoare a contractului de activitate. ...
(2)C.F.R. - S.A. va prezenta anual, o dată cu situaţia financiară anuală, datele necesare care să permită stabilirea modului de realizare efectivă a obiectivelor fixate prin prezentul contract de activitate şi evoluţia indicatorilor tehnico-economici şi financiari. ...
(3)Prevederile prezentului contract de activitate pot fi actualizate ori de câte ori se impune modificarea şi/sau completarea acestuia, în funcţie de necesitatea înfăptuirii reformei în domeniul transporturilor feroviare. ... MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, ............................................. COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." - S.A. Director general, ...................................... ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.