ORDONANŢĂ nr. 17 din 26 august 2014 pentru modificarea art. 9 alin.
(3)din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 27 august 2014 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III.3 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. Articolul I Alineatul
(3)al articolului 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "
(3)În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin.
(2)lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată." Articolul II Procesele şi cererile privind înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe a Guvernului se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data când acestea au fost pornite. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Ilie Botoş, secretar de stat p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Ministrul justiţiei, Robert Marius Cazanciuc Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu p. Ministrul delegat pentru buget, Daniela Pescaru, secretar de stat Bucureşti, 26 august 2014. Nr. 17. ---------