← România

HOTĂRÂRE nr. 1.856 din 4 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.856 din 4 noiembrie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru aniversarea la data de 1 decembrie 2004 a Zilei Naţionale a României şi a 86 de ani de la Marea Unire Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.023 din 5 noiembrie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.

(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2004 la capitolul 51.01 "Autorităţi publice", titlul 20 "Cheltuieli materiale şi servicii", pentru Prefectura Judeţului Alba, cu suma de 2 miliarde lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de aniversarea la Alba Iulia a Zilei Naţionale a României şi a împlinirii a 86 de ani de la Marea Unire. Articolul 2 Acţiunile ce urmează să fie realizate pentru această aniversare se stabilesc şi se aprobă de către Prefectura Judeţului Alba care va controla modul de utilizare a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, precum şi ale celorlalte dispoziţii legale. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor pe anul 2004. Articolul 4 Cu sumele rămase neutilizate se reîntregeşte Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2004, până la data de 10 decembrie 2004. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gheorghe Emacu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 4 noiembrie 2004. Nr. 1.856. _______________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.