DECIZIE nr. 472 din 22 septembrie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin.
(2)din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 994 din 9 noiembrie 2005 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Aurelia Rusu - procuror Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin.
(2)din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Bondar Sandor şi Bondar Elisabeta în Dosarul nr. 5.146/2004 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 318 din 14 iunie 2005. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 24 februarie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.146/2004, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin.
(2)din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Bondar Sandor şi Bondar Elisabeta. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii arată că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin.
(3)din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, întrucât "aceeaşi instanţă de judecată, prin judecători din aceeaşi secţie, va soluţiona căile de atac împotriva propriilor hotărâri". Or, principiul de bază al organizării justiţiei este acela al jurisdicţiei multiple, la instanţe de grad diferit, prin controlul judiciar al instanţei superioare în grad asupra hotărârilor pronunţate de instanţele de grad inferior. Acest principiu se realizează prin organizarea judecătorească pe patru niveluri de judecată, specifică fiind instituţia controlului ierarhic, al instanţei imediat superioare, care verifică temeinicia şi legalitatea hotărârilor instanţelor inferioare. Textul de lege criticat încalcă principiul menţionat, întrucât stabileşte competenţa aceleiaşi instanţe în judecarea apelului şi a recursului, fără a ţine seama că în acest fel nu se realizează scopul urmărit, şi anume controlul ierarhic superior. Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că noţiunea de "ierarhie" are, în domeniul justiţiei, o semnificaţie aparte, deoarece adoptarea hotărârilor este străină de orice subordonare. Constituirea ierarhică a instanţelor judecătoreşti rezultă atât din dispoziţiile art. 126 alin.
(1)din Constituţie, cât şi din prevederile art. 2 alin.
(2)din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Dacă nu există ierarhie în interpretarea legii, aceasta există însă cu privire la controlul interpretării legilor. Controlul judiciar înseamnă dreptul şi obligaţia pe care le au, în cadrul unui sistem judiciar, instanţele judecătoreşti superioare de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti inferioare, casând hotărârile greşite şi confirmându-le pe cele legale şi temeinice. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, şi posibilităţi procesuale egale pentru toate părţile. Or, a acorda aceleiaşi instanţe competenţa de a-şi reforma propria hotărâre este de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că modificarea competenţei şi stabilirea normelor tranzitorii cuprinse în Legea nr. 195/2004 reprezintă o expresie a principiului înscris în art. 126 alin.
(2)din Constituţie. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională, accesul liber la justiţie nu presupune în mod necesar accesul la toate gradele de jurisdicţie şi la toate nivelurile de instanţă, motiv pentru care exercitarea controlului de legalitate pe calea recursului de către o instanţă de acelaşi nivel cu cea care a soluţionat apelul nu contravine accesului liber la justiţie. Nici afectarea imparţialităţii instanţei nu poate fi susţinută, deoarece aceasta este asigurată prin dispoziţiile care reglementează statutul magistraţilor, precum şi prin dispoziţiile procedurale referitoare la incompatibilitate, care împiedică pronunţarea aceloraşi judecători în aceeaşi speţă, în două grade diferite de jurisdicţie. Diferenţa dintre apel şi recurs este dată de compunerea instanţei, de procedura de judecată a fiecărei căi de atac, de efectele hotărârilor pronunţate în respectivele căi de atac, iar nu de instanţa care judecă. Altfel spus, recursul nu este prin esenţa sa o cale de atac de reformare, fiind posibil ca uneori, asemenea altor căi de atac extraordinare, să între în competenţa aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea atacată. Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Astfel, dispoziţiile legale criticate au caracter tranzitoriu şi au fost adoptate de legiuitor conform competenţei sale, conferite de dispoziţiile art. 126 alin.
(2)din Constituţie. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, pe de-o parte, că reglementarea competenţei materiale a instanţelor are caracter imperativ şi de ordine publică, iar, pe de altă parte, în condiţiile în care textul constituţional consacrând dreptul la un proces echitabil nu înţelege să subordoneze respectarea acestuia încadrării într-un anumit termen, care ar deveni un criteriu de constituţionalitate, conceptul "echitabil" are caracter relativ, respectarea sau încălcarea lui urmând a fi stabilită de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei (Decizia nr. 46 din 27 ianuarie 2005). Prin urmare, textul de lege criticat nu este de natură să îngrădească dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil, finalitatea lor fiind de a transpune în practică principiul constituţional consacrat de art. 21 alin.
(3), de a preveni eventualele abuzuri şi de a limita efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin.
(2)şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III alin.
(2)din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, dispoziţii care au următorul conţinut: - Art. III alin.
(2): "În cazurile prevăzute la alin.
(1), apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel. Dispoziţiile art. II alin.
(3)sunt aplicabile în mod corespunzător." Art. III alin.
(1)din Legea nr. 195/2004 are următorul conţinut: "Hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel." Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 alin.
(3)din Constituţie, care au următorul conţinut: "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil." Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că, în condiţiile în care prin alin.
(1)al art. III din Legea nr. 195/2004 se consacră regula potrivit căreia, în materia fondului funciar, hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel, alin.
(2)al aceluiaşi articol reglementează, cu luarea în considerare a acestei reguli, situaţia tranzitorie referitoare la litigiile în curs de soluţionare. În acest sens, norma dedusă controlului prevede că asemenea litigii aflate în faza de apel urmează a fi trimise de la curţile de apel, pe al căror rol se aflau, la tribunale, iar cele aflate în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel. Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. De altfel, asupra constituţionalităţii textului de lege criticat, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 318 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 11 august 2005. Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin.
(2)din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Bondar Sandor şi Bondar Elisabeta în Dosarul nr. 5.146/2004 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilă mixtă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu --------