← România

HOTĂRÂRE nr. 245 din 1 aprilie 1999

HOTĂRÂRE nr. 245 din 1 aprilie 1999 privind plata contribuţiei României, pe anii 1998-2000, pentru participarea la Programul "SAVE II" al Comunităţii Europene Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 14 aprilie 1999 În temeiul Legii nr. 20/1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, şi al Legii nr. 41/1996 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele lor membre, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 30 iunie 1995, Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Se aprobă plata de la bugetul de stat a unei cote din contribuţia României pentru participarea la Programul "SAVE II" al Comunităţii Europene în limita echivalentului în lei al sumelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Echivalentul în lei al sumelor menţionate la art. 1 se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Industriei şi Comerţului pe anii 1999 şi 2000. p. PRIM-MINISTRU, VALERIU STOICA Contrasemnează: --------------- p. Ministrul industriei şi comerţului, Sorin Potanc, secretar de stat p. Ministrul afacerilor externe, Mihai Razvan Ungureanu, secretar de stat Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru integrare europeană, Alexandru Herlea Anexa 1 CONTRIBUŢIA ROMÂNIEI, PE ANII 1998-2000,pentru participarea la Programul "SAVE II" al Comunităţii Europene ------------- Notă ... *) Din care, 142.506 euro sunt aferenţi anului 1998. -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.