DECIZIE nr. 50 din 26 ianuarie 2010 privind eliberarea doamnei Ioana Mihaela Lese din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 26 ianuarie 2010 Având în vedere prevederile nr. crt. 53 din anexa nr. 1 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie. Articolul UNIC Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.386/2009 privind unele măsuri de reorganizare în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, doamna Ioana Mihaela Leşe se eliberează din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu Bucureşti, 26 ianuarie 2010. Nr. 50. ------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.