← România

ORDIN nr. 149 din 7 noiembrie 2003

ORDIN nr. 149 din 7 noiembrie 2003 privind aprobarea Criteriilor şi condiţiilor de finanţare a structurilor sportive de drept privat, altele decât federaţiile sportive naţionale, programelor sportive de utilitate publică şi contractului-cadru de finanţare a acestora Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 29 noiembrie 2003 În temeiul prevederilor art. 54 alin.

(1)din Regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 884/2001, ţinând cont de prevederile art. 1 alin.
(2)şi ale art. 6 alin.
(5)din Hotărârea Guvernului nr. 759/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, având în vedere Referatul nr. 699 din 29 septembrie 2003 întocmit de Direcţia programe ale instituţiilor publice pentru sport, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă Criteriile şi condiţiile de finanţare a structurilor sportive de drept privat, altele decât federaţiile sportive naţionale, programele sportive de utilitate publică şi contractul-cadru de finanţare a acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării. Articolul 3 Direcţiile generale, direcţiile şi celelalte compartimente de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport, Ministerul Administraţiei şi Internelor, instituţiile publice subordonate acestora, autorităţile publice locale şi structurile sportive de drept privat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Morariu Bucureşti, 7 noiembrie 2003. Nr. 149. Anexă CRITERII 07/11/2003

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.