ORDIN nr. 296 din 11 aprilie 2005

ORDIN nr. 296 din 11 aprilie 2005 privind aprobarea Programului-cadru de acţiune tehnic pentru elaborarea programelor de acţiune în zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 22 iunie 2005 În conformitate cu prevederile art. 6 şi 9 din Planul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 964/2000, în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ministrul mediului şi gospodăririi apelor şi ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emit următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Programul-cadru de acţiune tehnic pentru elaborarea programelor de acţiune în zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Comitetele de bazin înfiinţate conform art. 47 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc procedeul de elaborare, reexaminare sau de revizuire a programului de acţiune pentru punerea în practică în zonele vulnerabile ori în fiecare parte a zonei vulnerabile şi organizează grupuri de lucru care cuprind reprezentanţi ai administraţiei publice locale, direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală, organizaţii profesionale agricole şi zootehnice, direcţiile de sănătate publică, colectivităţi teritoriale, direcţiile de gospodărire a apelor, oficii judeţene de studii pedologice şi agrochimie, agenţii şi asociaţii de protecţie a mediului şi a consumatorilor şi (în măsura în care este necesar) toate persoanele sau organismele competente din domeniu (15-20 de persoane). Articolul 3 Situaţia zonelor vulnerabile va fi examinată după stabilirea sau actualizarea unei diagnoze (identificări) a diferitelor surse de poluare cu nitraţi proveniţi din activităţi agricole (culturi şi zootehnie) şi a importanţei acestora în raport cu alte surse de poluare cu azot (neagricole). Diagnoza este realizată pe baza analizelor cu privire la: ● caracteristicile mediului receptor (starea de calitate a apelor de suprafaţă şi subterane); ● caracteristicile reliefului şi ale solului, capacitatea de producţie şi condiţiile pedohidrogeologice; ● caracteristicile sistemelor agricole (actuale şi istorice) care sunt prezente în zonele vulnerabile; ● climă; ● riscurile pe care activităţile agricole le produc asupra calităţii apei şi ecosistemelor acvatice. Diagnoza conduce la identificarea măsurilor şi acţiunilor specifice pentru fiecare zonă vulnerabilă sau porţiune de zonă vulnerabilă. Identificarea şi stabilirea cu precizie a acestor măsuri şi acţiuni vor permite stabilirea programului de acţiune. Articolul 4 Sarcinile şi componenţa grupului de lucru vor fi avizate de Comisia pentru aplicarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 964/2000, iar un comitet ştiinţific şi tehnic naţional format din specialişti ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti şi ai Administraţiei Naţionale "Apele Române" va evalua şi va confirma comisiei rigurozitatea diagnozei, corectitudinea şi legitimitatea grupului de lucru şi corectitudinea evaluării impactului asupra riscurilor poluării apelor şi solului cu nitraţi. Articolul 5 Măsuri şi acţiuni suplimentare de punere în practică în zonele vulnerabile sau părţi ale zonelor vulnerabile sunt definite pe baza diagnozei. Ele sunt destinate reducerii poluării apelor provocate sau induse de nitraţii proveniţi din agricultură, în cazul în care măsurile obligatorii cuprinse în anexa nr. 4 la Planul de acţiune aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 şi în Codul de bune practici agricole nu sunt considerate suficiente pentru realizarea obiectivelor directivei. Totalitatea măsurilor şi acţiunilor, inclusiv cele suplimentare, formează programul de acţiune consolidat. Articolul 6 Aplicarea prevederilor Codului de bune practici agricole de către fermieri şi producători agricoli este obligatorie în zonele vulnerabile. Articolul 7 Comitetul de bazin încetează (opreşte) programul de acţiune privitor la o zonă vulnerabilă/zone vulnerabile şi părţi ale acestora din teritoriul său, după consultarea cu comisia, şi dispune elaborarea şi aprobarea unui nou program de acţiune. El ia această hotărâre dacă aceste programe nu sunt eficiente, dacă măsurile şi acţiunile nu sunt suficiente ori sunt improprii, dacă acestea nu sunt aplicate corespunzător sau în funcţie de evoluţia cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice ori de evoluţia stării mediului. Articolul 8 Fiecare program de acţiune precizează indicatorii care permit urmărirea şi evaluarea eficacităţii sale. Comitetul de bazin, după consultarea direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală, va desemna (specifică) unul sau mai multe organisme însărcinate cu obţinerea informaţiilor de la agricultori, care să permită aprecierea şi analiza evoluţiei acţiunilor întreprinse şi a implementării măsurilor, a riscurilor de poluare a apelor cu nitraţi, şi va furniza analiza integrală sau parţială a acestor informaţii ori sinteza ei către Sistemul naţional de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole şi de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi, gestionat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti, înfiinţat prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 242/197/2005. Articolul 9 Comitetul de bazin întocmeşte un raport care să evidenţieze modalităţile de punere în practică, progresele realizate în limitarea practică a riscurilor de poluare cu azot a apelor şi evoluţia conţinutului de nitraţi al acestora. Raportul va fi întocmit înainte de încheierea anului pentru reexaminarea programului de acţiune prevăzut. Reexaminarea va avea loc nu mai târziu de 20 decembrie 2008 şi apoi o dată la 2 ani. Articolul 10 Programul de acţiune poate fi unic pentru bazinul/spaţiul hidrografic şi toţi producătorii agricoli şi fermierii trebuie să îl respecte în exploataţiile agricole situate în zone vulnerabile. Articolul 11 Programul local de acţiune aprobat de comisie va fi distribuit tuturor instituţiilor şi factorilor implicaţi şi un duplicat va fi afişat obligatoriu la primăria comunei din zona vulnerabilă. Fiecare producător agricol sau fermier din zona vulnerabilă va primi de la primărie un duplicat şi va semna un tabel de confirmare a primirii. Articolul 12 Anexa face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 13 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur Anexa PROGRAMUL - CADRU DE ACŢIUNE TEHNIC pentru elaborarea programelor de acţiune în zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole Partea I Principii generale Prezentul program-cadru de acţiune defineşte măsurile şi acţiunile necesare unei bune aplicări a fertilizării cu azot şi a unei gestiuni integrate a terenurilor agricole în vederea limitării scurgerilor de compuşi cu azot la un nivel compatibil cu obiectivele de remediere şi de conservare, pentru parametrul nitraţi, al calităţii apelor de suprafaţă şi subterane în zona vulnerabilă/zone vulnerabile şi părţi ale acestora dintr-un bazin/spaţiu hidrografic. Ansamblul acestor măsuri şi acţiuni se numeşte primul program de acţiune. Acest program de acţiune se aplică pentru comună/parte a comunei sau este unic pentru ansamblul de zone vulnerabile din bazinul/spaţiul hidrografic respectiv. Lista comunelor implicate constituie anexa nr. 1 la programul de acţiune. Toţi agricultorii trebuie să respecte programul de acţiune în exploataţiile situate în zona/zonele vulnerabilă/vulnerabile. Programul local de acţiune va fi astfel redactat încât să nu apară posibile confuzii între: ● codul de bune practici agricole, ale cărui prevederi se aplică obligatoriu în zonele vulnerabile şi pe baze voluntare (facultative) în afara zonelor vulnerabile; ● programul de acţiune, care defineşte şi alte măsuri şi acţiuni suplimentare, precum şi conţinutul lor, care, de asemenea, trebuie să fie obligatoriu aplicate şi implementate în zona vulnerabilă sau în părţi ale acesteia. Programul de acţiune devine astfel un program de acţiune consolidat. Această anexă indică modalitatea de lucru pentru precizarea şi adaptarea conţinutului măsurilor şi acţiunilor programului de acţiune consolidat, în funcţie de situaţia locală analizată, o dată cu stabilirea diagnozei definite în art. 3 din ordin. Concluziile diagnozei situaţiei locale vor fi precizate în anexa nr. 2 la programul de acţiune. Se vor prevedea acţiuni şi măsuri legate de sensibilizarea, formarea şi consilierea agricultorilor care participă la realizarea programului de acţiune. Partea a II-a Definirea conţinutului măsurilor programului de acţiune Măsurile programului de acţiune vizează limitarea aportului activităţilor agricole la un nivel compatibil cu obiectivele refacerii şi prevenirii poluării, pentru parametrul nitraţi, a calităţii apelor freatice şi de suprafaţă. Ele trebuie nu doar să elimine întreaga suprafertilizare, dar să şi reducă cantităţile de azot mineral din sol, supus riscului levigării (spălării). Fiecare măsură a programului de acţiune trebuie să fie stabilită corespunzător modalităţilor de aplicare, să indice referinţele şi valorile cifrelor utilizate, permiţându-se, de asemenea, adaptarea lor la condiţiile locale. 2.1. Obligaţia de a stabili un plan de fertilizare şi de a completa un caiet de evidenţe a aplicărilor pe câmp a fertilizanţilor cu azot, organici şi minerali. Documentele pentru evidenţa tipurilor şi modului de aplicare a îngrăşămintelor Documentele permit sprijinirea agricultorilor, crescătorilor de animale şi a celor care girează (administrează în locul altei persoane) fertilizarea cu azot. Unul sau mai multe modele de documente vor fi adăugate programului de acţiune. Pentru fiecare parcelă trebuie să se înregistreze minimum: data efectuării arăturii, cultura practicată, data însămânţării, natura fertilizantului, cantitatea de azot adusă de tipul de fertilizant, data fertilizării, obiectivul randamentului culturii, randamentul obţinut (cantitatea şi calitatea necesare) şi modalităţile de gestionare a subculturilor (resturile vegetale şi cultura intermediară "inhibitoare" de nitraţi). Pentru creşterea animalelor se recomandă descrierea şeptelului care a fost înregistrat în documente, în scopul estimării cantităţii totale de azot conţinute de dejecţiile produse de animale. Mai mult decât atât, de fiecare dată când dejecţii provenite din zootehnie, produse de exploataţie şi utilizate ca îngrăşăminte organice au fost răspândite în afara zonei (suprafeţei) agricole utile a fermei zootehnice respective (au fost exportate în afara fermei), va trebui furnizat un borderou contrasemnat de furnizorul dejecţiilor şi trebuie stabilit destinatarul la fiecare livrare. Acest borderou trebuie să cuprindă cel puţin: numele şi adresa producătorului şi destinatarului, cantitatea totală livrată, tipul şi provenienţa dejecţiilor animaliere şi data livrării. Apoi, pentru fiecare parcelă care a fost fertilizată, trebuie precizate localizarea (identificarea) suprafeţei, data aplicării îngrăşămintelor, cultura care a fost fertilizată şi cantitatea totală de azot împrăştiat, furnizat de dejecţiile animaliere utilizate ca îngrăşăminte organice naturale. Diferitele modele de planuri de fertilizare şi de evidenţe ale distribuirilor de îngrăşăminte vor fi prezentate în anexa nr. 3 la programul de acţiune. 2.2. Obligaţia de a respecta cantitatea maximă de azot conţinută în dejecţiile împrăştiate (aplicate) anual Legislaţia pentru zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi fixează o limită pentru încărcările cu îngrăşământ organic (azot), astfel: 250 kg/ha de N total pe fâneţe şi 210 kg/ha de N total pe terenurile arabile, acestea reprezentând valori medii pentru întregul teren agricol încadrat ca zonă vulnerabilă la poluarea cu nitraţi. Este necesar a se avea în vedere că limita de încărcare pentru terenurile arabile scade la 170 kg/ha după primii 4 ani de aplicare a planului de acţiune. Aceste limite sunt stabilite pentru azot din dejecţiile provenite de la animalele crescute în interiorul fermei şi din alte materiale organice reziduale importate. Aceste valori sunt limite anuale care se aplică de la data de 19 decembrie a anului în curs până la data de 18 decembrie a anului următor. Cantitatea de azot produsă de excrementele animaliere depinde de numărul şi tipul de animale din cadrul fermei. Modalităţile de calcul se vor indica în anexa nr. 4 la programul de acţiune. Această cantitate se aplică, pentru fiecare exploatare, în cadrul fertilizării cu azot pe parcelă. 2.3. Obligaţia de a împrăştia fertilizanţi organici şi minerali pe baza echilibrului fertilizării cu azot pe parcelă pentru toate culturile şi de a respecta elementele de calcul ale normei de aplicare şi modalităţile de fracţionare, făcând deosebirea, dacă este cazul, între culturile irigate şi neirigate. Reducerea aporturilor de azot provenit din apele reziduale (efluenţi zootehnici) Aceste elemente vor fi indicate în anexa nr. 5 la programul de acţiune, ca şi modalităţile de calcul. Obiectivul reducerii aportului de azot conţinut de apele reziduale din zootehnie este obligatoriu pentru fiecare fermă zootehnică, în contextul unei fertilizări echilibrate şi prin aplicarea unei furajări corespunzătoare. Se stabileşte, pentru fiecare fermă (complex de creştere a animalelor), un plan de gestionare în acord cu condiţiile specifice locale (tipul de sol, distanţa faţă de sursele de apă, panta terenului, volumul precipitaţiilor), sistemul fermei şi durata perioadelor de creştere, pentru asigurarea gestionării corecte a dejecţiilor, fără riscul de a provoca poluarea surselor de apă. 2.3.1. Echilibrarea fertilizării cu azot a parcelei irigate Doza de fertilizant aplicată este limitată din necesitatea echilibrării necesarului previzibil de azot al culturilor şi aporturile şi sursele de azot de orice provenienţă (natură). Aporturile de azot care trebuie considerate ţin cont de toate fertilizările ce au fost utilizate: dejecţii provenite din zootehnie, composturi, îngrăşăminte chimice sau alţi fertilizanţi pe bază de azot. În programul de acţiune sunt cuprinse şi modalităţile de aplicare, în cazul culturilor irigate, care să asigure acest echilibru de fertilizare. Acestea se referă cel puţin la: specificul culturii (separând culturile irigate de cele neirigate), elementele de calcul al normelor (randament previzibil, aportul de azot în sol) şi modalităţile de fracţionare a aplicărilor pe sol ale fertilizanţilor. Aceste elemente de calcul şi modalităţi se stabilesc, plecându-se de la resursele agricole locale disponibile, ţinându-se cont de nivelul de pierdere al nitraţilor şi de restricţiile impuse de protecţia apei. Cantităţile de azot aduse de dejecţii animaliere sau de alţi fertilizanţi organici (nămol, composturi, resturi vegetale etc.) trebuie cunoscute de către agricultor. În cazul fertilizanţilor organici proveniţi din afara exploataţiei agricole, exploatatorul agricol trebuie să dispună de informaţii privitoare la tipul gunoiului de grajd sau la alte dejecţii animaliere ce se constituie ca fertilizant, informaţii pe care trebuie să i le dea furnizorul acestora. 2.4. Tipurile de fertilizanţi şi obligaţia de a respecta perioadele de interdicţie (restricţionare) de aplicare (împrăştiere) Tipurile fertilizanţilor organici sau chimici au fost definite în Codul de bune practici agricole. Programul de acţiune trebuie să specifice produsele susceptibile a fi aplicate pe sol ca fertilizanţi. Sunt stabilite perioadele minime şi maxime pentru care este interzisă împrăştierea (aplicarea) diverselor tipuri de fertilizanţi pe terenurile agricole. Pe solurile nisipoase sau cu un profil scurt, programul de acţiune pentru zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi impune, în funcţie de tipul de cultură, condiţiile hidrometeorologice şi vulnerabilitatea naturală a zonei, o perioadă închisă maximă în perioada 1 august - 1 februarie şi o perioadă minimă (1 august - 1 noiembrie), în care nici un fel de îngrăşământ organic, cum ar fi: bălegarul animalier de consistenţă solidă, semilichidă sau lichidă, aşternutul de pasăre, fracţiunea lichidă a nămolului orăşenesc, nu poate fi aplicat pe terenurile care nu sunt fâneţe sau nu sunt semănate cu culturi de toamnă şi nici dacă solurile sunt nisipoase ori cu un profil scurt. Perioada închisă maximă pentru terenurile aflate sub fâneţe sau culturi de toamnă este de la 1 septembrie la 1 februarie, iar perioada minimă, de la 15 septembrie la 15 noiembrie. Avându-se în vedere schimbările climatice pe care România le traversează, aceste perioade minime şi maxime pot fi modificate în funcţie de condiţiile locale, la recomandările specialiştilor din cadrul Sistemului naţional de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole şi de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi, înfiinţat prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 242/197/2005. Programul de acţiune stabileşte limitele perioadelor de interdicţie (închise), în funcţie de condiţiile locale şi mai ales de cele climatice. Trebuie stabilite tipurile de sol locale ale fiecărui teren agricol şi tipurile culturilor practicate pe acestea. Perioadele de interdicţie a aplicării (împrăştierii) îngrăşămintelor trebuie să fie stabilite local, în scopul reducerii scurgerilor (pierderilor) de azot în ape în anumite perioade ale anului (de exemplu, perioade ploioase), şi, în mod special, pe perioada rece (de iarnă). De asemenea, modalităţile de fracţionare a aplicărilor pe sol ale îngrăşămintelor se vor realiza în funcţie de tipul culturii şi de diferitele faze de creştere a acestora. Codul de bune practici agricole prezintă informaţii suplimentare cu privire la momentul aplicării bălegarului şi a altor îngrăşăminte naturale, în scopul evitării poluării directe a apelor curgătoare sau a altor corpuri de apă. Fermierii sunt încurajaţi să dezvolte un plan de management al reziduurilor în cadrul fermei pentru a-i ajuta să decidă când, unde şi ce doză de îngrăşământ organic trebuie să împrăştie pe terenul fermei lor.

1. a)Perioade de interdicţie de împrăştiere a îngrăşămintelor: ... Se prezintă sub formă de tabel în care se indică ocuparea solului (cultura), tipurile de îngrăşăminte şi perioadele de interdicţie: Tabelul nr. 1 (exemplu) Definiţia ocupării solului: ● culturi mari: cereale, oleaginoase, culturi de plante tehnice (sfeclă, cartof, în, cânepă), culturi semincere sau de reproducere, păşuni instalate de mai mult de 6 luni etc.; ● soluri necultivate: suprafeţe neutilizate în vederea unei producţii agricole, înţelegându-se suprafeţele necultivate prin aplicarea directivelor sau regulamentelor comunitare. Perioadele de interdicţie nu sunt valabile în cazul dejecţiilor animaliere produse şi depuse direct de animale (dejecţii proaspete), pentru care se va examina oportunitatea limitării duratei de păşunat şi "încărcării", mai ales în perioada hibernală. De asemenea, aceste perioade închise nu se iau în considerare în cazul resturilor vegetale sau al altor tipuri de produse organice reziduale rămase pe sol. Păşunile înfiinţate de mai puţin de 6 luni aparţin, în funcţie de data înfiinţării, categoriei culturilor mari de toamnă sau de primăvară. Se acordă derogări, cu titlu provizoriu, pentru perioadele de interdicţie, în baza unui memoriu tehnic care va demonstra că aplicarea derogării nu impune riscuri de scurgere (pierdere) de azot în apele de suprafaţă sau subterane. Derogarea precizează, în funcţie de tipul culturii actuale şi anterioare, durata pentru care se acordă, modalităţile de aplicare (tipul de sol, natura şi caracteristicile fertilizantului, perioadele, normele şi tehnicile de împrăştiere) şi procedurile de supraveghere puse în practică pentru evaluarea (judecarea) riscurilor aplicării derogării pentru ape.
2. b)Este posibilă acordarea derogărilor pentru anumiţi fertilizanţi pentru care se indică perioada la fiecare în parte, cu rezerva respectării condiţiilor care se impun. ... Acestea privesc: ● solurile care se ară până în iarnă, în scopul de a putea profita de efectul gerului hibernal asupra structurii solului (soluri luto-argiloase spre argiloase); ● înfiinţarea de culturi consumatoare de azot înainte de 1 septembrie şi desfiinţarea cel mai târziu la 15 noiembrie; ● furnizarea de azot de către cultura consumatoare de azot care trebuie luată în considerare în ipoteza fertilizării; ● cantitatea împrăştiată, care trebuie fixată în funcţie de mineralizarea azotului în sol, de capacitatea de absorbţie a covorului vegetal şi de nevoile previzibile ale plantelor. De asemenea, este necesară înfiinţarea unui dispozitiv de urmărire şi evaluare constituit de o reţea locală de parcele test, care fac obiectul unei supravegheri a culturilor şi unei supravegheri a azotului mineral din sol din împrăştiere până la înfiinţarea culturii următoare. Această supraveghere va trebui să permită evaluarea riscurilor derogărilor de împrăştiere pentru calitatea apei. Rezultatele fac obiectul unei sinteze anuale. 2.5. Obligaţia de a respecta condiţiile particulare de aplicare (împrăştiere) a fertilizanţilor azotaţi organici şi minerali (cazuri specifice) 1°. În vecinătatea apelor de suprafaţă Măsuri speciale la aplicarea îngrăşămintelor se impun pe terenurile din vecinătatea cursurilor de apă, lacurilor, captărilor de apă potabilă, care sunt expuse riscului de poluare cu nitraţi (şi, în unele situaţii, cu fosfaţi) transportaţi cu apele de drenaj şi scurgerile de suprafaţă. Se impune păstrarea fâşiilor de protecţie faţă de aceste ape, late de minimum 5-6 m în cazul cursurilor de apă, cu excepţia dejecţiilor lichide, la care banda de protecţie trebuie să fie lată de cel puţin 30 m pentru cursuri de apă şi de 100 m pentru captări de apă potabilă. În zonele de protecţie nu se aplică şi nu se vehiculează îngrăşăminte. Efluentul de siloz nu se aplică în zonele de protecţie a cursurilor de apă. Înainte de a fi administrat pe teren, trebuie diluat cu o cantitate de apă echivalentă cu cantitatea de efluent. Nu se aplică mai mult de 50 m 3 /ha din efluentul diluat. 2°. Pe terenuri în pantă Pe astfel de terenuri există un risc crescut al pierderilor de azot prin scurgeri de suprafaţă, care depind de o serie de factori, cum sunt: panta terenului, caracteristicile solului (în special permeabilitatea pentru apă), sistemul de cultivare, amenajările antierozionale şi, în mod deosebit, cantitatea de precipitaţii. Riscul este maxim când îngrăşămintele sunt aplicate superficial şi urmează o perioadă cu precipitaţii abundente. Pe terenurile cu pantă mare aplicarea fertilizanţilor este interzisă. Programul de acţiune precizează situaţiile pentru care se aplică această interdicţie, ţinându-se cont de riscurile de şiroire pe parcelă sau cel puţin de înclinarea pantei pentru care această aplicare se interzice. Pe terenurile agricole în pantă fertilizarea trebuie făcută numai prin încorporarea îngrăşămintelor în sol şi ţinând cont de prognozele meteorologice (nu se aplică îngrăşăminte, mai ales dejecţii lichide, când sunt prognozate precipitaţii intense). O atenţie deosebită trebuie acordată culturilor pomicole şi viticole situate, de regulă, pe astfel de terenuri, la care procesele de eroziune a solului şi, implicit, pericolele de pierdere a nutrienţilor prin şiroire sunt mai frecvente şi mai intense. 3°. Pe terenuri saturate de apă, inundate, îngheţate sau acoperite de zăpadă Pe soluri periodic saturate cu apă sau inundate trebuie ales momentul de aplicare a îngrăşămintelor atunci când solul are o umiditate corespunzătoare, evitându-se astfel pierderile de azot nitric cu apele de percolare şi cu scurgerile, precum şi pierderile prin denitrificare sub formă de azot elementar sau oxizi de azot. Se va evita administrarea gunoiului, precum şi a oricărui tip de îngrăşământ, pe timp de ploaie, ninsoare şi soare puternic şi pe terenurile cu exces de apă sau acoperite cu zăpadă. În plus, faţă de cele arătate mai sus, nu se recomandă să fie aplicate dacă: ● solul este puternic îngheţat; sau ● solul este crăpat (fisurat) în adâncime ori săpat în vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură; sau ● câmpul a fost prevăzut cu drenuri sau a suportat lucrări de subsolaj în ultimele 12 luni. Pe solurile îngheţate doar la suprafaţă, atunci când solul este îngheţat superficial în decurs de 24 de ore mai puţin de 12 ore, este posibilă împrăştierea tuturor tipurilor de fertilizanţi. Împrăştierea gunoiului de grajd grosier de la vaci este permisă pe soluri înzăpezite sau îngheţate. 2.6. Depozitarea dejecţiilor zootehnice. Obligaţia de a dispune de o capacitate etanşă de stocare Trebuie etanşată orice platformă sau orice bazin de stocare a dejecţiilor zootehnice existente. Capacitatea de depozitare a dejecţiilor de la fermele zootehnice (creşterea animalelor) trebuie să acopere cel puţin perioadele de interdicţie a aplicării, fixate la pct. 2.4, şi care ţin cont de riscurile suplimentare datorate condiţiilor meteorologice, de posibilităţile tratării sau evacuării fără riscuri pentru calitatea apelor. Programul de acţiune aminteşte ansamblul dispoziţiilor de reglementare cu privire la stocarea dejecţiilor de origine animală. (Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 242/197/2005 reglementează modul de calcul al capacităţii de stocare). Dacă este nevoie, programul de acţiune fixează capacităţile maxime de stocare. Durata de stocare se va prevedea sub formă de tabel, precizându-se tipul dejecţiilor şi durata minimă de stocare. Tabelul nr. 2 În zonele vulnerabile, unde există tradiţia creşterii animalelor în gospodăriile populaţiei, se vor prevedea, obligatoriu, dispoziţii privind construcţia platformelor individuale şi comunale pentru depozitarea reziduurilor organice şi înfiinţarea şi organizarea serviciilor aferente gospodăririi acestora şi a fertilizanţilor organici rezultaţi. Se va insista pe construcţia platformelor individuale, iar decizia de a construi platforme comunale va fi luată de către colectivitatea şi administraţia locală. 2.7. Gestionarea durabilă a terenurilor agricole Măsurile necesare unei gestiuni durabile a terenurilor vor fi bazate pe alegerea culturilor şi rotaţia acestora, ponderea culturilor de iarnă în raport cu cele de primăvară, gradul de acoperire a terenului între ciclurile de recoltare-semă nare şi a fazelor de creştere la culturile perene (perioada de repaus vegetativ), amenajările funciare, înfiinţarea culturilor intermediare şi gestionarea resturilor vegetale. Programul de acţiune fixează modalităţile de gestionare a resturilor vegetale şi, dacă este necesar, obiectivele, cel puţin pentru zona vulnerabilă sau părţi ale acesteia, în materie de acoperire a solurilor necultivate sau a celor cultivate în sezoanele umede şi reci (toamnă-iarnă), pentru a reduce cantităţile de azot mineral din sol, supus riscului spălării, şi pentru înfiinţarea culturilor inhibitoare de nitraţi sau a culturilor intercalate. Se vor stabili la marginea cursurilor de apă obiectivele menţinerii suprafeţelor ierboase, de arbori, cu garduri şi împădurite şi obiectivele înierbării taluzurilor. De asemenea, atunci când se impune, este necesară obligaţia înfiinţării culturilor permanente. Regulile de gestionare durabilă a terenurilor agricole vor fi prevăzute în anexa nr. 6 la programul de acţiune. 2.8. Limitarea aporturilor de azotaţi minerali şi alte măsuri În cazul în care se constată suprafertilizările prin folosirea excesivă a îngrăşămintelor chimice pe bază de azot, contrar recomandărilor oficiilor de studii pedologice şi agrochimice, se va impune o limitare a aporturilor de azot mineral la scara exploataţiei (acolo unde este cazul) sau măcar a zonei sau a unei părţi a zonei vulnerabile. În programul de acţiune trebuie incluse toate celelalte măsuri utile, cuprinse în Codul de bune practici agricole, pentru a răspunde la obiectivele protejării calităţii apei, şi alte măsuri complementare care se impun. Diagnoza prevăzută în art. 3 din ordin permite identificarea zonelor cu excedent de azot datorat creşterii animalelor. Diagnoza indică, pentru aceste zone, situaţia exploataţiilor şi mai ales contribuţia lor la excedentul global, aplicări practice (tipuri şi efective), tratamentele şi transferurile actuale de afluenţi în interiorul zonei şi în afara ei, precum şi evoluţia previzibilă a exploataţiilor şi şeptelurilor. În programul de acţiune comitetul de bazin desemnează zonele cu excedent de azot datorat creşterii animalelor şi defineşte obiectivele de resorbţie pe zonă şi contribuţia diferitelor modalităţi de resorbţie pentru a le atinge. Exploataţiile din aceste zone sunt supuse acţiunilor suplimentare, care se referă la: ● reducerea cantităţilor de azot provenind din dejecţii aplicate în zonă (tratarea apelor uzate, transportul şi exportul dejecţiilor animaliere în afara zonelor cu excedent, modificările de alimentare şi de structură a efectivelor de animale); ● o mai bună utilizare a suprafeţelor din zonă, susceptibile de primirea dejecţiilor (mai ales o împrăştiere realizată efectiv pe toate terenurile incluse în planurile de aplicare a acestora, utilizarea de noi terenuri pentru împrăştiere, aplicarea de tehnici şi practici permiţând o distribuire extinsă pe suprafeţele ocupate de terţi, pe terenurile sportive sau pe terenurile de camping agreate, dacă aceste tehnici şi practici sunt permise de reglementările în vigoare). 2.8.1. Indicatorii de supraveghere şi evaluare a programelor de acţiune Indicatorii de supraveghere şi de evaluare a programelor de acţiune trebuie să arate avansarea resorbţiei de azot excedentar provenind din dejecţii, precizând care dintre diferitele modalităţi de resorbţie puse în funcţiune pentru a atinge acest obiectiv au fost eficiente. Unul dintre indicatorii obligatorii este conţinutul în nitraţi al apelor subterane şi de suprafaţă, măsurat în punctele de monitorizare stabilite de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului-ICPA Bucureşti şi Administraţia Naţională "Apele Române". Lista indicatorilor va putea fi completată ulterior în funcţie de dispoziţiile şi de reglementările la nivel naţional sau local. Indicatorii trebuie să permită măsurarea gradului de atingere a obiectivelor fixate ale programelor de acţiune. 2.8.2. Dispoziţii pentru micile ferme de creştere a animalelor cu potenţial de dezvoltare şi pentru cele deţinute de tinerii agricultori Mărimea maximă de creare şi extindere a micilor ferme de creştere a animalelor de dimensiuni economice insuficiente, dar cu potenţial de dezvoltare, precum şi a celor deţinute de tinerii agricultori, pentru care se poate acorda derogare de la interdicţia de a creşte efective, este fixată în programul de acţiune fără a se putea depăşi o marjă de dezvoltare definită în programul de acţiune. Această marjă este exprimată în kilograme de azot produs de animale. Ea trebuie definită astfel încât scadenţele prevăzute de programele de conformare şi de etapizare să fie respectate. În orice caz, această marjă nu poate depăşi un procentaj din cantitatea de resorbit, care va fi fixată în programul de acţiune. Pe de altă parte, în nici un moment evoluţia marjei nu poate depăşi procentele din cantitatea de azot efectiv resorbită de culturi. Modalităţile precizate de gestiunea marjei, ştiindu-se criteriile reţinute pentru a calcula consumul sau alimentarea, sunt precizate în programul de acţiune. Evoluţia şi ritmul de consum al marjei de dezvoltare şi de resorbţie sunt urmate în fiecare fermă după evidenţele de activitate zilnică. Se vor stabili şi măsuri speciale de sprijin al fermierilor care deţin astfel de ferme. 2.9. Alte măsuri de remediere ce permit limitarea restricţionărilor şi a efectelor socioeconomice nefavorabile asupra producătorilor agricoli şi fermierilor Aplicarea programelor de acţiune este dificilă, mai ales că sunt greu de evaluat consecinţele şi riscurile în ceea ce priveşte apariţia unor efecte socioeconomice nefavorabile în condiţiile în care în multe dintre zonele vulnerabile se practică o agricultură de subzistenţă la nivelul micilor producători agricoli, iar fermele mici şi mijlocii au dimensiuni economice insuficiente, chiar dacă au potenţial de dezvoltare. Din această cauză este necesar ca programele de acţiune să fie corelate şi chiar să prescrie măsuri care sunt comune programelor de dezvoltare rurală. Astfel, producătorii agricoli trebuie să fie sprijiniţi pentru a trece la practicarea agriculturii ecologice şi pentru a obţine calitatea de producător în agricultura ecologică. Ca şi în alte ţări europene agricultura ecologică, cu contribuţia sa majoră la dezvoltarea durabilă a agriculturii, are în România un potenţial considerabil de dezvoltare. Suprafeţele cultivate după modelul de producţie ecologic au crescut în ultimii ani şi acestea trebuie să fie extinse şi în zonele vulnerabile prin: ● sprijinirea dezvoltării agriculturii ecologice, ca metodă de producere a alimentelor prietenoase cu mediul; ● sprijinirea şi creşterea competitivităţii agriculturii ecologice; ● conversia la metode ecologice de producţie agricolă pentru legume, fructe, plante aromatice şi medicinale, culturi furajere (orz furajer), păşuni naturale, producerea de lapte şi produse derivate ecologice, carne şi produse derivate ecologice; ● conversia terenurilor agricole către agricultura ecologică şi certificarea acestora în vederea înfiinţării culturilor ecologice. Implementarea acestei măsuri estimează şi alte efecte favorabile: ● reducerea riscurilor pentru mediu şi sănătate, folosindu-se sub control strictul necesar de îngrăşăminte organice şi produse pentru protecţia plantelor, care ajută la menţinerea fertilităţii solului şi la sporirea biodiversităţii, şi protecţia calităţii apelor; ● creşterea suprafeţelor cultivate după modul de producţie ecologic pentru crearea unei pieţe interne de produse agroalimentare ecologice, cu calitatea garantată de un organism de inspecţie şi certificare, şi crearea unui disponibil pentru export; ● creşterea valorii adăugate a produselor organice. În zonele vulnerabile în care restricţionările care se impun sunt mai ample se vor implementa măsurile Programului naţional de agromediu, care acordă producătorilor agricoli şi fermierilor compensaţii şi alternative de cultură în cazul în care aceştia acceptă punerea sub incidenţa acestui program a terenurilor agricole pe care le cultivă. O altă posibilă măsură de remediere constă în reabilitarea sau înfiinţarea de foraje de captare a apelor subterane cu concentraţii mari de nitraţi şi utilizarea acestora pentru fertigarea culturilor, în special a celor mari consumatoare de azot. 2.10. Măsuri de sensibilizare, formare şi consiliere a producătorilor agricoli implicaţi în implementarea programului de acţiune Se vor stabili măsurile şi acţiunile ce trebuie desfăşurate pentru sensibilizarea, instruirea şi consilierea producătorilor agricoli şi fermierilor. Se stabilesc factorii care au responsabilităţi în acest domeniu, programe de instruire şi mijloace de informare, precum şi modurile de evaluare a programelor de instruire. Anexe ale programului de acţiune: 1. Lista comunelor din bazinul/spaţiul hidrografic, zonele vulnerabile, pentru care se aplică programul de acţiune. 2. Concluziile diagnozei situaţiei locale. 3. Modelele planurilor de fertilizare şi ale caietelor de evidenţă a distribuirilor de îngrăşăminte şi documentele însoţitoare. 4. Modalităţile de calcul al cantităţii maxime de azot în dejecţii. 5. Modalităţile de calcul al echilibrului fertilizării cu azot şi documentele însoţitoare. 6. Regulile de gestionare durabilă a terenurilor agricole. _____________