DECIZIE nr. 318*) din 8 iulie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 9 februarie 1998 ------------ Notă ... *) Definitivă prin nerecurare. Lucian Stangu - preşedinte Romul Petru Vonica - judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Claudia Miu - magistrat-asistent Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin.
(2)din Legea nr. 47/1992, fără citarea părţilor, examinând, excepţia de neconstituţionalitate, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 23 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 2.999/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă, invocată de intimata-reclamanta Balogh Luminita Maria. Prin încheiere, Curtea a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă, iar din concluziile scrise, depuse în cauza, rezultă ca aceasta a fost invocată numai cu privire la prevederile art. 330 şi ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă. În susţinerea excepţiei autoarea acesteia a arătat ca dispoziţiile atacate sunt în contradictie cu prevederile art. 128 din Constituţia României, potrivit cărora "împotriva hotărârilor judecătoreşti, persoanele interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Textul legal atacat, se susţine în continuare, este neconstitutional, deoarece este la indemana Parchetului sa folosească aceasta instituţie juridică, a recursului în anulare, "indiferent de intervalul de timp care s-a scurs de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti criticate", ceea ce "este o profunda inegalitate în tratarea participanţilor la proces, şi anume, între părţile propriu-zise şi Parchet" şi aceeaşi dispoziţie legală constituie o uzurpare a stabilitatii raporturilor sociale şi juridice. Exprimandu-şi opinia, instanţa suprema apreciază ca excepţia este neîntemeiată. CURTEA, având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele şi lucrările dosarului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să soluţioneze excepţia referitoare la dispoziţiile art. 330 şi următoarele din Codul de procedură civilă, cu care a fost legal sesizată. Cu privire la constituţionalitatea art. 330, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a constatat, pe de o parte, ca prevederile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale, iar pe de altă parte, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Întrucât un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate, pentru ca, potrivit art. 145 alin.
(2)din Constituţie şi art. 26 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga omnes, rezultă ca excepţia privind art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect, urmând să fie respinsă ca vadit nefondata. De asemenea, urmează să fie respinsă ca vadit nefondata şi excepţia privind dispoziţiile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curţii Constituţionale. Relativ la dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că acestea au fost modificate prin Legea nr. 17/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, astfel încât, recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând, de către procurorul general, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 2 din acelaşi cod. Rezultă asadar ca, în urma modificării textului de lege atacat, excepţia ridicată este lipsită de obiect, urmând să fie respinsă ca vadit nefondata. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 24 alin.
(2)şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate, invocată de Balogh Luminita Maria în Dosarul nr. 2.999/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă, privind: - dispoziţiile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă; - dispoziţiile art. 330^1 şi ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ca fiind lipsită de obiect. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 8 iulie 1997. PREŞEDINTE, prof.univ.dr. Lucian Stangu Magistrat-asistent, Claudia Miu -----------