LEGE nr. 71 din 5 iulie 1995 privind dreptul absolvenților învățământului particular liceal, postliceal și superior de a susține examenul de finalizare a studiilor la unități și instituții similare di
n învățământul de stat Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 139 din 6 iulie 1995 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 Absolvenții învățământului particular liceal, promotiile 1994 și 1995, precum și ai învățământului particular postliceal și superior din promotiile 1993, 1994 și 1995 pot susține examenul de finalizare a studiilor (bacalaureat, absolvire, licenta) într-o unitate sau instituție de stat similară din rețeaua Ministerului Învățământului, în sesiunile organizate pentru absolvenții învățământului de stat, potrivit dispozițiilor legale în vigoare. Articolul 2 Absolvenții învățământului particular post-liceal, promotiile 1993, 1994 și 1995, precum și cei ai învățământului particular superior, promotiile 1994 și 1995, se pot prezenta la examenul de absolvire sau, după caz, de licență în cadrul unei instituții de învățământ de stat, numai în urma promovării unui examen de selecție. Examenul de selecție se poate susține de doua ori și consta în promovarea a cinci probe scrise, diferențiate pe niveluri și profiluri, care conferă absolventului calitatea de candidat la examenul de absolvire sau, după caz, de licență. Articolul 3 Absolvenții învățământului superior medical particular, precum și ai celui postliceal de orice profil, din promotiile menționate în art. 2 art. 2 Articolul 4 Absolvenții învățământului liceal particular, promotiile 1994 și 1995, pot susține prima sesiune de bacalaureat în acest an, iar cei din învățământul particular postliceal, promotiile 1993, 1994 și 1995 și din cel superior, promotiile 1994 și 1995, care au promovat probele prevăzute la art. 2 Articolul 5
(1)Unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu drept de organizare a examenului de bacalaureat sau de absolvire, precum și instituțiile de învățământ superior de stat cu drept de organizare a examenului de selecție, absolvire sau licenta sunt stabilite de Ministerul Învățământului.
(2)Probele examenului de selecție și programele acestora sunt stabilite de Ministerul Învățământului, la nivel național.
(3)Documentele de școlarizare necesare înscrierii la examene, precum și metodologiile de organizare și de desfășurare a examenelor sunt stabilite de Ministerul Învățământului. Articolul 6 Diplomele de bacalaureat, de absolvire și de licență sunt eliberate de unitățile sau instituțiile de învățământ de stat organizatoare. La rubrica "Unitatea sau instituția absolvită" se va înscrie "conform Legii nr..../1995". Articolul 7
(1)Susținerea examenelor de selecție și de finalizare a studiilor de către persoanele prevăzute la art. 1 – pentru fiecare examen de selecție 80.000 lei ... – pentru examenul de licență 70.000 lei ... – pentru examenul de absolvire (învățământ superior de scurta durata) 60.000 lei ... – pentru examenul de absolvire (învățământ postliceal) 35.000 lei ... – pentru examenul de bacalaureat 30.000 lei ...
(2)Cuantumul taxelor prevăzute la alin.
(1)
(3)Sumele încasate din taxele prevăzute la art. 7 alin.
(1)
(2)Articolul 8 Absolvenții învățământului superior particular ale cărui secții, specializări sau facultăți au fost autorizate provizoriu, conform Legii nr. 88/1993, nu au obligația sustinerii examenului de selecție prevăzut la art. 2 Articolul 9 Absolvenților școlilor postliceale de specialitate, din învățământul particular, care au susținut examenul de finalizare a studiilor la unități similare din învățământul de stat, în baza aprobării Ministerului Învățământului, li se recunoaște diploma obținută. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 13 iunie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2)din Constituția României. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ADRIAN NĂSTASE Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 21 iunie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.
(2)din Constituția României. PREȘEDINTELE SENATULUI prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN --------------------