← România

LEGE nr. 316 din 20 decembrie 2018

LEGE nr. 316 din 20 decembrie 2018 privind desființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1101 din 27 decembrie 2018 Parlamentul României adopt

ă prezenta lege. Articolul 1 La data intrării în vigoare a prezentei legi, Universitatea Financiar-Bancară din municipiul București, instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul București, strada Negru Vodă nr. 3, sectorul 3, cod poștal 030774, se desființează. Articolul 2 În conformitate cu prevederile art. 230 alin.

(2)din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, patrimoniul universității revine fondatorilor. Articolul 3 Studenții și absolvenții fără diplomă care au fost înmatriculați la specializări/programe de studii universitare din cadrul Universității Financiar-Bancare din municipiul București au dreptul să își finalizeze studiile la specializări/programe de studii acreditate identice sau similare din același domeniu al specializării/programului de studii. Articolul 4 Documentele universității, inclusiv cele create pe timpul funcționării, cu caracter permanent vor fi depuse la Arhivele Naționale ale României, Serviciul Municipiului București al Arhivelor Naționale. Articolul 5 La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 274/2009 privind înființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 9 iulie 2009, se abrogă. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin.
(2)din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, FLORIN IORDACHE PREȘEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU București, 20 decembrie 2018. Nr. 316. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.